Românii îşi vor alege duminică preşedintele pentru viitorii cinci ani, cu speranţa de a ieşi din impasul politic ce paralizează de două luni o ţară care se confruntă cu una dintre cele mai profunde recesiuni din Uniunea Europeană, relatează AFP.
Poliţiştii bihoreni ţin să reamintească şi azi tuturor cetăţenilor faptul că, potrivit prevederilor articolului 26 din Ordonanţa de Urgenţă numărul 95, din 2 septembrie 2009 privind modificarea şi completarea Legii numărul 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, „Fapta persoanei care votează: fără a avea acest drept, de două sau mai multe ori, prin introducerea în urnă a mai multor buletine de vot decât are dreptul un alegător, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi”.
Candidaţii care au promovat concursul de rezidenţiat în sesiunea 15 noiembrie 2009, vor alege locul în specialitate sau postul, prin teleconferinţă, a informat directorul Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Marius Pârcioagă.
PIC hypermarket mai are deschise doar două magazine din cinci, la Piteşti şi Craiova.
30 noiembrie este termenul limită pentru Măsura 112- Instalarea tinerilor la ţară.
powered by Surfing Waves
România
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
BIHON Sport local
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
România
În cursul zilei de marți, 26 noiembrie, George Tuță, primarul Sectorului 1 a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare fostul șef SRI în timp ce semnează o cerere de adeziune la partid.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
5
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin aceste investiții se urmărește combaterea poluării cu nitrati a apelor, asigurarea managementului gunoiului de grajd generat la nivelul fermelor mici și mijlocii și a gospodăriilor individuale.