Sarcina este o perioada plina de schimbari. Aceasta perioada pe cat de frumoasa, pe atat de importanta pentru orice femeie.
Toamnă rodnică pentru arbitrajul bihorean și în special pentru familia Matica. Soț și soție, Marius și Györgyi au făcut saltul în eșalonul superior în urma examenelor de promovare susținute la începutul lunii octombrie. S-au pregătit constant, s-au susținut reciproc, au făcut sacrificii și s-au bucurat de reușită alături de fiica lor Gloria Ariana, în vârstă de doi ani și jumătate.
Senzorul de monitorizare continuă a glicemiei (CGM) este un ajutor valoros pentru mamele care se confruntă cu diabetul gestațional, aducând numeroase beneficii pentru sănătatea lor și a copilului. Dr. Pop Oana Anca, specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice la MedLife Oradea, ne împărtășește informații despre gestionarea diabetului gestațional și importanța monitorizării acestuia.
Școala Mamei reîncepe derularea cursurilor gratuite la Maternitatea Oradea, Staționarul III al Spitalului Clinic Județean Oradea, începând 17 martie 2016, în zi de joi, de la orele 17:00.
În prag de 1 Mai, ITM Bihor a demarat ancheta privind tânăra care şi-a pierdut sarcina la banda de lucru.
powered by Surfing Waves
13 percheziții au fost făcute, joi, 21 noiembrie, în 11 localităţi din Bihor, de DIICOT Oradea împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în cadrul unei anchete care îl vizează pe un bihorean de 50 de ani, acuzat că a coordonat un grup de criminalitate organizată, specializat în traficul de migranţi.
România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru la Budapesta, unde a avut discuţii tete-a-tete cu omologul său Viktor Orban.
Contactat de Jurnal bihorean&bihon.ro, prefectul Marcel Dragoș, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ne-a precizat că, începând cu ora 6, urmarea aspectelor semnalate în mai multe zone ale județului, a avut două discuții cu reprezentanții de la Drumuri Naționale.
Lucrările de reabilitare a clădirii în care se va muta Consiliul Județean Bihor are nevoie, în 2024, de bani mai mulți decât s-a stabilit inițial.
1
Continuă acțiunile polițiștilor pe drumurile din județ.
1
Zeci de șoferi s-au plâns pe rețelele sociale despre acțiunea în care s-a demarat deszăpezirea drumurilor acoperite de zăpadă.
1
Un document care trebuie revizuit anual de către autorități este Planul de analiză și acoperire a riscurilor din județul Bihor, care este întocmit de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Crișana” pe baza rapoartele transmise de instituțiile abilitate în supravegherea și controlul activităților care ar putea genera riscuri la adresa populației.
Capitala Bulgariei a fost gazda ediției a treia a Cupei Balcanice la taekwon-do ITF, în perioada 15 - 17 noiembrie în Sofia.
Codul Galben și portocaliu emis de ANM pentru Bihor a adus iarna în aproape toate zonele din județ.
O familie din Oradea trece prin momente de neimaginat, după ce casa lor a fost mistuită de flăcări în doar câteva minute.
3