
Elevii Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea au avut parte de o experiență educativă unică în cadrul programului Școala Altfel, vizitând timp de două zile Baza Salvamont Salvaspeo și Centrul de Pregătire pentru Salvatori Montani din Vârtop, coordonate de Serviciul Județean Salvamont Salvaspeo Bihor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printr-un contract de finanțare semnat de primarul Alin Laza la Ministerul Energiei, în comuna Pietroasa se va realiza un parc fotovoltaic cu o putere instalată de 358 kW.
BIHON Sport local
După 0-1, 0-0, în sezonul regular, și 0-0 în primul duel din play-out, Lotus Băile Felix a reușit să-și treacă în palmares prima victorie în fața echipei CSC Peciu Nou, care a fost pe primul loc cea mai mare parte a campionatului în Seria 9.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a avut loc vineri, 2 mai, în jurul orei 20:00.
România
Ordinul legat de monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri, 30 aprilie.
1
România
Banca Națională a României face un pas strategic spre transparență, cercetare aplicată și educație economică prin lansarea Economic@BNR, o platformă ce își propune să aducă în prim-plan marile teme ale economiei românești și europene.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Am primit la redacție o scrisoare trimisă de mama unei „adolescente rebele” de 15 ani, îngrijorată de faptul că alcoolul și drogurile au ajuns la ordinea zilei printre copii.
1
România
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, a depus vineri plângere penală împotriva liderei USR, Elena Lasconi, la DIICOT, pentru alterare de conținut informatic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România se pregătește să intre într-o nouă eră a mobilității sustenabile, printr-un amplu program național de realizare a pistelor cicloturistice, finanțat din fonduri europene.
2
FC Bihor
Hotărât lucru, în acest sezon FC Bihor este o echipă de deplasare. Neînvinsă în ultimele 5 jocuri oficiale susținute în deplasare, ultimul eșec pe teren străin datând din 30 noiembrie 2024 cu Metaloglobus București (0-1), FC Bihor a făcut la Drobeta Turnu Severin, contra lui FCU Craiova, cel mai bun joc din acest sezon, din punctul meu de vedere.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul privind reducerea semnificativă a termenelor de avizare pentru investiții publice și private a fost făcut vineri de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
1