Avocatul lui Dan Diaconescu, Alexandru Murărescu, a declarat joi seară, după o a doua percheziţie domiciliară la apartamentul din Constanţa al fostului patron OTV, că procurorii îl acuză pe acesta că, în urmă cu trei ani, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu două minore prostituate, fapte negate de clientul său.
Cine ar fi crezut ca interactiunea cu semenii pe Facebook produce aceleasi placeri ca in cazul unei relatii sexuale? Sau ca atunci cand mancam ori cand facem bani? Cel putin asa sustin cercetatorii. Dar ce au descoperit acestia?
Mama unei fete de 11 ani dintr-o comuna constanteana a depus plangere la politie impotriva unui tanar de 21 de ani cu care fiica ei a ramas insarcinata. Presupusul tata a recunoscut ca a intretinut relatii sexuale cu micuta.
Implicat într-un scandal sexual, directorul adjunct al Casei de Pensii Bihor, Ioan Pantea, a intrat în concediu de odihnă, până pe 20 decembrie. Leontin Ţîrle, şeful mare de la Pensii, spune că relaşul lui Pantea era planificat.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Joi, de la ora 17:00, FC Bihor vizează victoria în fața Stelei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc miercuri, 18 septembrie, pe DN1 E60 în apropiere de firma Alveosal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Municipiul Oradea a fost distins cu Premiul "Dem I. Dobrescu", la categoria "Administrație", în cadrul Galei Energiei Românești, desfășurată pe 17 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cea de a doua reuniune a membrilor proiectului DIGI4Care a avut loc, zilele trecute, la Universitatea din Oradea.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fiindcă luna septembrie e o lună călduță, e numa bună pentru zugrăvit apartamentul sau casa!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o lume în care sănătatea este prioritatea numărul unu, ne dorim instrumente care să ne ajute să menținem controlul, să anticipăm problemele și să ne îmbunătățim performanțele fizice și mentale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți, 17 septembrie, la ora 15:00, s-a încheiat termenul de depunere a ofertelor în cadrul licitațiilor deschise pentru ”Achiziția lucrărilor de execuție aferente proiectelor de renovare moderată, modernizare, creșterea confortului interior și a eficienței energetice” a 19 blocuri de locuințe din municipiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți, 17 septembrie, polițiștii bihoreni au depistat în trafic un tânăr de 18 ani, din Tărian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Interimatul la Consiliul Județean ar urma să fie asigurat de Mircea Mălan, până vor fi organizate noi alegeri.
3