Încep lucrări de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare în cartierele Ronaţ, Telegrafului, Dorobanţilor şi Ghirodei din Timişoara. Aquatim a semnat contractul pentru efectuarea acestor lucrări în zona de nord a oraşului în cadrul unui proiect pe fonduri europene.
Cei care pleacă la drum cu trenul în această perioadă trebuie să ţină cont că pe mai multe trasee sunt în execuţie lucrări de reabilitare la infrastructura feroviară. Ca atare, circulaţia trenurilor este temporar afectată.
Locuitorii de pe mai multe străzi din Timişoara vor rămâne marţi fără apă la robinete din cauza unor lucrări de extindere şi reabilitare a reţelei de apă şi canalizare care vor avea loc pe strada Traian Vuia, între Mureş şi Lidia (Mareşal Alexandru Averescu), anunţă reprezentanţii Aquatim.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a prelungit perioada de consultări privind Ghidul Solicitantului pentru proiectele de creştere a eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare din fonduri europene, ca urmare, apelul de proiecte a fost reprogramat pentru data de 1 noiembrie a.c.
Primăria Timişoara vrea să obţină fonduri europene ca să reabiliteze termic peste 200 de blocuri de pe principalele artere ale oraşului, dorinţa primarului fiind de a reabilita bulevarde întregi pentru a schimba faţa oraşului, şi nu de a realiza astfel de lucrări disparat, în diferite zone, cum se întâmpla până acum. A fost aprobată deja şi o listă de imobile. În aproximativ 100 din cazuri nu există nici măcar cereri pentru reabilitare termică din partea asociaţiilor de proprietari.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
FC Bihor a remizat pe terenul echipei CSM Slatina în etapa a XI-a din Liga 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un agent de poliție chemat să intervină la o altercație care a avut loc într-un bar din Băile 1 Mai a fost lovit cu piciorul în față de un scandalagiu pe care încerca să-l imobilizeze.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc vineri, 25 octombrie, pe raza comunei Sudrigiu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tânărul din Oradea a fost diagnosticat la doar 24 de ani cu o boală grea, cancer.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După cinci zile de percheziții și audieri efectuate în cadrul operațiunii naționale „Jupiter”, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii bihoreni au tras linie și au făcut un bilanț al acțiunilor operative din această săptămână.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noi medicamente vor fi incluse, de la 1 noiembrie, pe lista celor gratuite sau compensate, a anunţat miercuri premierul Marcel Ciolacu.
România
Carnea de pui se află, în ultimii ani, în topul preferinţelor românilor, iar datele statistice confirmă acest lucru având în vedere creşterea producţiei până la un nivel de 723.000 de tone în 2023 şi a consumului mediu la 28,2 kilograme/locuitor/an.
BIHON Sport local
Campion național, salontanul István Lajos Szűcs a fost învins joi în primul meci susținut la Campionatul Mondial de Box pentru tineret de la Budva (Muntenegru).
BIHON Sport local
Apăsați de cele două eșecuri consecutive, jucătorii bihoreni au încercat cu greu să găsească spații printr-o „baricadă” defensivă formată din toată echipa timișană.