Ioan Mang, liderul PSD Bihor, afirmă că partidul din care face parte intenţionează pentru 2015 să reducă cota TVA pentru legume şi fructe până la 9%, ca la pâine, în prezent, iar la carne, în 2016:
Ioan Cupşa aduce în discuţie o propunere legislativă a parlamentarului PSD Şerban Nicolae, privnd CAR-urile. Potrivit lui Cupşa, propunerea lui Nicolae ar urma „să desfiinţeze o instituţie care funcţionează în România din anii 30 şi care reprezintă probabil cea mai aplicată formă de întrajutorare care există în România.
Traian Băsescu a declarat, joi, că îi pare rău pentru că românii au de votat la alegerile prezidenţiale între marionete și persoane incompatibile.
Prezent vineri la Universitatea Emanuel pentru circa 15 minute, premierul Victor Ponta a subliniat importanţa educaţiei, în prezenţa pastorului Paul Negruţ.
Premierul Victor Ponta le-a prilejuit miniştrilor Rus şi Dragnea să arate ce face Guvernul pentru orădeni şi bihoreni.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Creșa predată autorităților orădene este a opta finalizată la nivel național în cadrul Programului guvernamental Sf Ana.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Se înmulțesc fraudele bancare semn că infractorii au dat peste o mină de aur din cauză că, pe de o parte, unele bănci populare nu au cheltuit pe sisteme de protecție iar pe de altă parte fiindcă prevederea multor români încă e la stadiul "tocmai mie nu mi se poate întâmpla" ...
Iar hackerii preferă să țintească firme pentru că, de regulă, au mai mulți bani în cont.
BIHON Sport local
Lucrările demarate în 2021 au fost finalizate cu întârziere în 2024, iar inaugurarea oficială a avut loc în 11 ianuarie 2025.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un an și 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 2 ani, și obligația de a munci fără plată, în folosul comunității, timp de 60 de zile.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul marchează 100 de ani de la naşterea scriitoarei Nina Cassian.
România
La începutul acestei săptămâni, a fost interceptată o tentativă de phishing care vizează investitorii din piața de capital.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conflict izbucnit între două femei, aflate cu copiii la un loc de joacă din Oradea, a ajuns subiectul unui dosar penal, în care una dintre mămici a fost inculpată pentru loviri sau alte violențe.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Specializarea ei se adresează copiilor şi adulților cu dizabilități neuro-motorii, dar și adulților cu probleme neurologice (AVC, Parkinson, leziuni craniene traumatice etc).
România
În 2025, Ministerul Energiei și entitățile din subordinea sa vor trece printr-un proces de restructurare, care va afecta atât personalul, cât și activitatea acestora.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Interviu cu primarul Florin Birta: „Oradea are drumul bine stabilit în ceea ce privește dezvoltarea”
Anul 2024 a fost unul plin pentru primarul municipiului Oradea, Florin Birta, atât la capitolul activitate în zona administrației, cât și pe plan politic.
7
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Într-o lume în care sărbătorile de iarnă sunt sinonime cu bucuria, familia și generozitatea, există și oameni care privesc aceste zile cu tristețe, din cauza lipsurilor. Proiectul „Fii și tu Moș Crăciun”, ajuns la a patra ediție, demonstrează că, prin solidaritate, putem aduce un strop de lumină chiar și în cele mai dificile momente. Organizat cu dragoste și dăruire, acest proiect a reușit să facă fericiți zeci de copii din medii defavorizate.