În ciuda ploii, câţiva tineri răzvrătiţi au ţinut să marcheze luni seara, la statuia lui Mihai Viteazul, data de 5 noiembrie 1605 – atunci când Guy Fawkes a încercat să arunce în aer Camera Lorzilor din Londra.
Un cetăţean a ameninţat că se aruncă de pe palat, în semn de protest faţă de Primărie. A fost o alarmă falsă.
PDL Bihor şi Noua Republică cheamă la mitinguri de protest „împotriva actualelor ameninţări la adresa instituţiilor statului şi demiterii preşedintelui Traian Băsescu”.
Aproximativ 40 de vatmani au reluat ieri protestele paşnice, în Parcul Traian, faţă de condamnarea, de către Curtea de Apel Oradea, a colegei lor, Schuster Ane Marie.
Sambata, incepand cu ora 12 a avut loc protestul impotriva ACTA anuntat pe retelele de socializare si in presa. Desi oradenii au anuntat o prezenta de peste 3.000 de persoane, protestul a fost sustinut la statuia Mihai Vitezul de aproximativ 100 de persoane, care au fost inarmati cu bannere, stegulete si pancarte si au purtat masti ”Guy Fawkes”, devenite semnul distinctiv al protestatarilor impotriva ACTA.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 29 noiembrie, Oradea a intrat oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii împreună cu procurorii bihoreni, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 23 și 26 de ani, un bărbat și o femeie, membri ai aceleași familii, cercetate pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea pentru 30 de zile a unui bărbat de 26 de ani, acuzat de trafic de droguri de risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a străzii Diasporei, situată în cartierul Diasporei, cal mai nou din Oradea, se apropie de finalizare, urmând realizare marcajelor rutiere și montarea indicatoarelor de circulație.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Au încercat să scape de arest, dar s-au ales cu alte 30 de zile după gratii. Judecătoria Beiuș a admis, vineri, cererea procurorilor și a prelungit măsura arestării preventive în cazul celor trei hoți prinși după ce, cu măști pe figură, au spart o firmă din Ștei și au plecat cu peste 200 de pachete de țigări.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Abonamentele pentru parcările de domiciliu valabile în anul 2025 pot fi prelungite în perioada 1 - 31 decembrie 2024.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Adela, o femeie în vârstă de 34 de ani din Marghita, și-a pierdut viața după ce a suferit multiple leziuni și răni grave în urma unui accident devastator.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România are șansa să devină o țară modernă și prosperă, însă, pentru ca acest lucru să se întâmple, fiecare cetățean trebuie să se implice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele Consiliului Județean, Mircea Mălan, împreună cu inspectorul general școlar Alin Ștefănuș și directorii de la Filarmonică, Biblioteca Județeană, Centrul pentru Cultură au prezentat principalele repere ale celei de-a treia ediții a manifestărilor din cadrul proiectului „Bihorul colindă”.