Nou promovată în Liga a IV-a, CS Diosig se descurcă bine în meciurile amicale disputate până acum.
Nicolae Robu doreşte să înfiinţeze în cadrul Primăriei Timişoara un serviciu care să se ocupe exclusiv de promovarea municipiului în străinătate. Chiar dacă va fi diferit de Infocentrul Turistic, acest serviciu va avea sediu tot pe strada Alba Iulia din Timişoara.
Cel puţin odată, fiecare dintre noi s-a gândit la ofertele turistice de tip City Break. Deplasări de scurtă durată, de obicei peste sfârşitul de săptămână, la preţuri convenabile. La iniţiativa Camerei de Comerţ Timiş, mai multe instituţii şi firme locale au încercat stabilirea unui program special pentru promovarea Timişoarei ca şi destinaţie pentru acest tip de turism.
powered by Surfing Waves
A băut o zi întreagă, iar seara, când s-a dus la magazin să-și mai ia alcool, s-a reorientat și a furat o mașină. Fără să aibă permis, a lovit o căruță, dar și-a continuat drumul.
Primăria continuă investițiile în infrastructura educațională din localitate.
În sala de tenis de la complexul Era Park s-a desfășurat sâmbătă prima etapă a Campionatului International de tenis de masă pe echipe, organizat de Asociația Sportivă Internațională „Table Tennis Without Borders”.
Nudurile create virtual cu fețele mai multor eleve au fost distribuite băieților din liceu prin intermediul Instagram și Whatsapp, în Arad.
1
Rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă.
Incidentul s-a petrecut duminică, 19 ianuarie.
1
Dinicu Braghină nu este doar jurnalist, ci și un pasionat colecționar, care, de-a lungul a peste patru decenii, a adunat o colecție remarcabilă de aparate audio-vizuale.
Antrenorul echipei CSM CSU Oradea, Cristian Achim, a recunoscut superioritatea adversarei în derby-ul cu U BT Cluj-Napoca, pierdut cu scorul de 73-92.
Un bărbat de 33 de ani, din satul bihorean Vășad, a fost condamnat definitiv la un an de închisoare cu executare pentru trafic de droguri, după ce polițiștii antidrog și procurorii DIICOT Oradea au probat mai multe tranzacții cu canabis pe care le-a făcut în Oradea.
1
Așteptat cu enorm interes, derby-ul dintre CSM CSU Oradea și U BT Cluj-Napoca s-a încheiat cu victoria categorică a campioanei en titre, dar rezultatul final este prea mare față de modul în care s-a desfășurat meciul.
Trei procese pentru două fapte de agresiune sexuală cu victime minore și o delapidare i-au adus unui orădean o condamnare definitivă la închisoare.