Luptătorul orădean Alexandru Lungu a pierdut meciul cu Ratislav Talarovici în gala World Grand Prix Collizion Final 2009 Praga. Deşi a dominat clar prima repriză, adeversarul său aruncându-şi de 3 ori proteza pentru a se odihni, Lungu, a fost făcut K.O în repriza a doua. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
Şi joi, poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
62 de proiecte solicită finanţare prin POR în valoare de 114 milioane de lei.
Micii fotbalişti orădeni au câştigat faza zonală a Memorialului Gheorghe Ola.
Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională din cadrul Primăriei municipiului Oradea a organizat marţi dezbaterea publică a Masterplanului privind reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Valoarea bunurilor depistate fără acte de proveniență se ridică la aproape 5 milioane de lei.
România
O nouă ediție a programului Generația Tech, accesibilă la nivel național, începe pe 15 mai. Pentru prima dată, persoanele cu vârste între 16 și 40 de ani din toate județele României pot beneficia de una dintre cele 1.500 de burse disponibile, care asigură participarea gratuită în program.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de joi, 1 mai, chiar dacă este zi națională liberă, colectarea deșeurilor se va realiza după programul normal.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dragoș Mihai Dobocan, elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea, a fost invitat să își expună lucrările pentru a doua oară la sediul UNESCO din Paris.
România
Pe fondul pregătirilor pentru mini-vacanța de 1 Mai, Paul Anghel, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), trage un semnal de alarmă cu privire la achiziționarea produselor alimentare specifice acestei perioade, în special carnea tocată și berea, nelipsite de pe mesele românilor.
România
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că sesiunea de înscriere a producătorilor auto în cadrul programului „Rabla 2025” va începe miercuri, 30 aprilie, și se va încheia la 7 mai, la ora 23:59.
România
Angajații Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva au intrat astăzi în grevă de avertisment, între orele 10:00 și 12:00, în semn de protest față de proiectul de reorganizare propus de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei doi bărbați reținuți de polițiștii bihoreni sub acuzația că au furat bijuteriile din cutia Icoanei Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Izbuc din Bihor au fost puși în libertate în cursul zilei de marți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conferinţa „Ce am crezut că ştiam şi nu ştiam şi am aflat în cele din urmă” a fost susţinută de către Horia-Roman Patapievici la Muzeul Ţării Crişurilor.
România
Varșovia - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Lucrările la tronsoanele de drum expres, parte a Via Carpathia, de pe teritoriul României, ar putea începe în această toamnă, a declarat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan.
2
România
Doi băieți, în vârstă de 4 și 6 ani, și-au pierdut viața marți, după ce au căzut într-o groapă cu apă format într-un fost canal, aflat pe raza orașului Huedin, județul Cluj.