ORADEA - Persoanele preocupate de subiecte legate de transportul în comun sunt invitate să participe la un simpozion de profil organizat vineri, 23 octombrie, de la ora 10.00, în sala „Traian Moşoiu” a Primăriei.
Sânmartinul trebuie să vireze rapid banii din vânzarea Ştrandului Venus. Altfel, adio apă caldă!
Marţi, italianul Criniti s-a întâlnit cu Ţîrle. Miercuri, discuţia decisivă va avea loc la Primărie.
Unii artişti sau fundaţii părăsesc forţat spaţiile, în timp ce alţii rămân. Deocamdată.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni sunt chemați, în ședința din 28 noiembrie, să-și exprime opinia prin vot asupra unei liste cu 68 de proiecte de hotărâri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect de investiții, cu finanțare europeană, pentru modernizarea Bibliotecii Municipale „loan Munteanu” a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, care a instrumentat dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 noiembrie, contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria municipiului a fost împodobită cu fundițe roșii și alte decorațiuni, devenind un punct de atracție pentru vizitatorii Târgului de Crăciun.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile de circulație în această zonă sunt necesare pentru modernizarea căii ferate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bihorean care și-a împușcat accidental, în coapsă, nepotul de 18 ani, pe un teren de lângă satul Tilecuș, a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, de către Judecătoria Aleșd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Preotul Ciprian Mega a îndemnat credincioșii să voteze cu Călin Georgescu printr-un filmuleț de pe Youtube, deși regulile Bisericii Ortodoxe Române interzic implicarea preoților în campaniile electorale.
5