Primarul Timişoarei este nemulţumit că pe unele imobile din oraş, şi chiar unele din zona centrală a oraşului, mai pot fi văzute încă celebrele antene TV cu care se ”prindeau” sârbii înainte de 1989. Edilul spune că acestea trebuie să dispară, iar proprietarii vor fi obligaţi să le dea jos de pe clădiri.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, s-a declarat „oripilat” de modul în care arată staţia de măsurare a calităţii aerului din Piaţa Libertăţii, pe care a comparat-o cu un container. Edilul spune că municipalitatea va iniţia demersuri pentru ca respectivul container să fie mutat de acolo sau, dacă nu se poate, să fie îngropat ca să nu se vadă.
Consiliul Local Timișoara a aprobat transferarea Turnului de Apă din cartierul Iosefin din patrimoniul societății Aquatim în cel al primăriei. Ce se va întâmpla cu acest monument istoric? Primarul Nicolae Robu spune acum că ultima opțiune ar fi vânzarea și că se va încerca găsirea unui partener privat care să investească în acest obiectiv.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, nu a oferit niciun detaliu despre întâlnirea pe care a avut-o marţi cu Călin Bultoc, unul dintre investitorii care ar dori să cumpere clubul Universitatea Cluj. Primarul şi-a motivat decizia precizând că este o chestiune de onoare şi respect.
Dacă în cursul dimineţii de marţi edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, cerea conducerii Poliţiei Locale să-i sancţioneze pe agenţii care nu-i amendează pe şoferii parcaţi neregulamentar, în cursul după-amiezii maşina primarului a putut fi observată în timp ce bloca o pistă pentru biciclişti în centrul oraşului.
powered by Surfing Waves
România
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
BIHON Sport local
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
România
În cursul zilei de marți, 26 noiembrie, George Tuță, primarul Sectorului 1 a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare fostul șef SRI în timp ce semnează o cerere de adeziune la partid.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
5
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin aceste investiții se urmărește combaterea poluării cu nitrati a apelor, asigurarea managementului gunoiului de grajd generat la nivelul fermelor mici și mijlocii și a gospodăriilor individuale.