După aproape o săptămână de la prima ninsoare, primarul Nicolae Robu a anunţat că i-a cerut demisia directorului RATT, Ioan Goia, pentru modul în care a gestionat deszăpezirea în staţiile mijloacelor de transport în comun din Timişoara, precum şi pentru faptul că a aprobat concediile mai multor şoferi şi vatmani tocmai în această perioadă, când numărul mijloacelor de transport în comun ar fi trebuit suplimentat.
„În Timişoara nu se va majora niciun impozit local”, a declarat, joi, primarul Robu. El a ţinut să pună capăt speculaţiilor făcute în ultimele zile care dădeau ca sigură o majorare a impozitelor şi taxelor locale începând de anul viitor. În timp ce Robu se joacă cu cuvintele, directorul Direcției Fiscale din cadrul Primăriei Timișoara declară franc că anul viitor se vor indexa taxele pe clădiri, terenuri, mijloace de transport și autorizații cu 16,05%, exact cu plafonul minim impus de Guvern.
Prima zi de iarnă adevărată, sâmbătă, la Timişoara. În oraş ninge de ore bune şi se circulă cu dificultate din cauza zăpezii care s-a aşternut pe carosabil. Primarul Nicolae Robu anunţă că toate utilajele sunt pe teren şi că se vor deszăpezi cu prioritate intrările în municipiu şi arterele principale ale urbei. Edilul face apel la timişoreni să-şi cureţe de zăpadă trotuarele din faţa caselor.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, vineri, că Marian Iancu şi SC Politehnica Timişoara au acceptat să renunţe în mod definitiv la orice fel de pretenţii asupra palmaresului, numelui şi culorilor echipei de fotbal Politehnica. A fost semnat un acord prin care palmaresul a ajuns la noua ACS Poli Timişoara.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a semnat, joi, certificatul de urbanism pentru demolarea „acvariului” din centrul oraşului. Documentul care va permite ulterior desfiinţarea construcţiei din sticlă din Piaţa Huniade a fost iscălit de edil într-o conferinţă de presă susţinută la Sala Capitol.
powered by Surfing Waves
România
O analiză realizată de G4Media.ro adâncește în detaliile mecanismului prin care postările lui Călin Georgescu, candidatul naționalist în alegerile prezidențiale din 2024, au fost viralizate pe rețelele sociale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Dacă procedura de investire a primarilor și consilierilor locali aleși în 9 mai a fost încheiată în toate unitățile administrativ- teritoriale din județ, în schimb alegerea viceprimarilor continuă.
BIHON Sport local
În Bihor se află în construcție mai multe baze sportive prin Compania Națională de Investiții, dar primul teren de tip I inaugurat este în comuna Biharia.
România
În cursul zilei de marți, 26 noiembrie, George Tuță, primarul Sectorului 1 a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare fostul șef SRI în timp ce semnează o cerere de adeziune la partid.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
DSVSA Bihor informează asupra faptului că, în luna noiembrie 2024, în baza buletinelor de analiză emise de Laboratoare naționale acreditate, în județ au fost declarate patru noi focare de pestă porcină africană la porcii domestici.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară din această lună asocierea cu Primăria Lăzăreni pentru realizarea rețelei de gaze naturale în comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai mulți orădeni s-au plâns că zona pasajului Decebal nu este sigură pentru pietoni.
5
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 19 ani a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în flagrant delict, de către polițiști, având asupra sa o adevărată colecție de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prin aceste investiții se urmărește combaterea poluării cu nitrati a apelor, asigurarea managementului gunoiului de grajd generat la nivelul fermelor mici și mijlocii și a gospodăriilor individuale.