54% din populație trăiește în mediu urban, la nivel mondial. În 1950, doar 30% din populație trăia în orașe, iar până în 2050 se estimează că 66% din populația lumii va trăi printre zgârie-nori.
Populaţia rezidentă a României a scăzut la 1 ianuarie 2014 cu 0,4% faţă de 1 ianuarie anul trecut, coborând sub pragul de 20 milioane de locuitori, respectiv la 19,94 milioane de persoane, aproape 57% din locuitori având vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, potrivit Mediafax.
În ultimii cinci ani au fost înregistrate 870 situaţii de urgenţă generate de scăpări de gaze sau explozii ale gazelor combustibile, majoritatea la locuinţele populaţiei. În urma acestor evenimente, 40 de persoane au decedat, iar alte 262 au fost rănite. Cauza cea mai frecventă a scăpărilor de gaze o reprezintă manevrarea incorectă a aparatelor alimentate cu gaz.
Sumele rămase restante la creditele bancare ale timişenilor încep să scadă. Datele oficiale arată că luna martie a adus un grad de plată a datoriilor ceva mai bun decât în urmă cu o lună. În plus, se poate vedea şi o revigorare a operaţiunii de acordare de credite.
Primele date provizorii ale recensământului populaţiei arată apariţia unor schimbări în ceea ce priveşte structura populaţiei. Transformarea unor comune în oraşe, sporul natural negativ, dar şi plecarea tinerilor din mediul rural spre alte locuri a scăzut numărul celor care stăteau la sat cu 20.100 de persoane.
powered by Surfing Waves
România
Un lot de semințe de susan comercializat sub brandul Belbake în rețeaua de magazine Lidl a fost retras preventiv de la vânzare, ca urmare a suspiciunilor privind contaminarea cu bacteria Salmonella, anunță Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Patru tineri din Oradea, prieteni încă din liceu, au lansat un proiect independent – BioTop Academy – pentru a le oferi elevilor din România o alternativă educațională accesibilă, menită să îi pregătească nu doar pentru Bacalaureat, ci și pentru viață.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incident mai puțin obișnuit în plin centrul municipiului Oradea, unde un bărbat de 24 de ani, dintr-un sat de lângă reședința de județ, a fost prins de polițiștii rutieri în timp ce conducea drogat, pe contrasens, în apropierea sediului Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.
România
Ministerul Energiei a repus recent în dezbatere publică un proiect de ordonanță ce vizează lansarea programului de finanțare Urban-Up, prin care asociațiile de locatari, de proprietari sau chiriași, dar și primăriile, vor putea primi sprijin financiar pentru instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare a energiei electrice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printr-un contract de finanțare semnat de primarul Alin Laza la Ministerul Energiei, în comuna Pietroasa se va realiza un parc fotovoltaic cu o putere instalată de 358 kW.
BIHON Sport local
După 0-1, 0-0, în sezonul regular, și 0-0 în primul duel din play-out, Lotus Băile Felix a reușit să-și treacă în palmares prima victorie în fața echipei CSC Peciu Nou, care a fost pe primul loc cea mai mare parte a campionatului în Seria 9.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea susține sâmbătă seară meciul doi al întâlnirii cu SCM Universitatea Craiova, contând pentru sferturile de finală ale turneului play off. Partida va avea loc cu începere de la ora 19:00, la Oradea Arena.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a avut loc vineri, 2 mai, în jurul orei 20:00.
2
România
Ordinul legat de monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ a fost publicat în Monitorul Oficial miercuri, 30 aprilie.
1
România
Banca Națională a României face un pas strategic spre transparență, cercetare aplicată și educație economică prin lansarea Economic@BNR, o platformă ce își propune să aducă în prim-plan marile teme ale economiei românești și europene.