Acţiunea în forţă a zecilor de poliţişti la cazinoul ilegal s-a făcut cu ajutor de la SRI.
În afara acţiunii de viză demarată la nivel naţional în perioada mai – iulie de către Poliţia Română, poliţiştii bihoreni au efectuat la începutul lunii august alte două controale, separat, la persoanele juridice autorizate care transportă şi comercializează arme şi muniţii.
În noaptea de joi spre vineri, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului au acţionat pe raza municipiului, pe străzile Podului, Meşteşugarilor, Ovid Densuşianu şi Bulevardul Decebal, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunii de prostituţie.
Peste 140 de vitezomani au fost prinşi în opt ore cu radarele Poliţiei, într-o misiune „în oglindă”.
La sfârşit de săptămână, poliţiştii SIF au acţionat în pieţele din municipiu, pentru a verifica respectarea prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociația Rotary Club Insignis Oradea lansează concursul „Oradea mea – Obiecte de artă din materiale reciclate”, destinat elevilor din clasele V-VIII. Înscrierile sunt deschise până pe 14 noiembrie, ora 17:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 25 octombrie 2024, începând cu ora 12:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI, a transmis Instituția Prefectului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
El a doborât recordul pe 23 octombrie, dedicând această performanţă mamei sale, care a decedat în urmă cu un an.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii militari orădeni au fost mobilizați la fața locului în dimineața zilei de joi, 24 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șase percheziții au avut loc, joi dimineața, în Bihor, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 4 milioane de lei, în care sunt vizate 16 firme din Gepiu și reprezentanta acestora, o femeie de 46 de ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni au oferit informații suplimentare despre perchezițiile care au avut loc, miercuri, în cadrul operațiunii „Jupiter”, în cazul unui bărbat de 43 de ani, din Oradea, acuzat că a vândut, timp de 8 ani, produse electronice de 2,5 milioane de lei pe platforma Olx, fără a declara veniturile obținute.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele CJ Bihor, care candidează și la Parlament, a susținut sâmbătă seară, la Jurnalul de Seară de la Digi24 că primul pas este obținerea încrederii alegătorilor pentru a ajunge senator.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prețul unui bilet spre orașul italian începe de la 39 de euro pe sens de zbor.
România
Laura Crişan, fiica milionarului ucis în atentatul cu bombă de la Arad, a fost reţinută pentru 24 de ore, împreună cu doi complici, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, distrugere şi nerespectarea regimului materiilor explozive.
România
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din acest an începe vineri, la ora 00:00, şi se va încheia pe data de 23 noiembrie, la ora 7:00.
Bihon CSM Oradea
La trei zile distanță, după duelul din Liga Națională de baschet masculin, CSM CSU Oradea și FC Argeș Pitești s-au întâlnit din nou. De data aceasta în Oradea Arena, slab populată la acest duel european din etapa a treia a FIBA Europe Cup.