O delegaţie a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor condusă de şeful instituţiei, comisarul şef Nicolaie Iancu, a răspuns pozitiv invitaţiei Şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bekes de a participa vineri la festivităţile organizate cu ocazia „Zilei Poliţiei Republicii Ungare”, sărbătorită de obicei pe 24 aprilie, odată cu ziua Sfântului Gheorghe, protectorul Poliţiei ungare.
Recent, agenţii Poliţiei Comunitare Oradea au participat alături de celelalte structuri din domeniul menţinerii ordinii şi liniştii publice, la stadionul „Iuliu Bodola”, la un instructaj privind modul de acţionare în cadrul manifestărilor sportive.
Doi bihoreni iresponsabili au cauzat duminică accidente rutiere în timp ce conduceau fără acte în regulă
Sâmbătă după-amiaza, în jurul orei 17:30, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Salonta în acţiune împreună cu cei din cadrul Poliţiei de Frontieră Salonta au depistat pe strada Aradului din localitate un autovehicul înmatriculat în judeţul Maramureş, condus de M.I., de 36 de ani, din localitatea maramureşeană Onceşti, care transporta 12 porci, fără a avea acte de provenienţă.
Poliţiştii bihoreni cu colegii din Hajdu Bihar au lucrat joi „în oglindă” pentru depistarea infracţiunilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Transplantul s-a desfășurat în cursul zilei de 20 martie, la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj-Napoca.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Scopul conferinței a fost acela de a facilita un dialog activ între specialiști, autorități locale, factori de decizie și reprezentanți ai comunității.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, începând de marți, 25 martie, circulația rutieră pe strada Victor Babeș se va desfășura în dublu sens.
1
România
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că 'fără un sistem judiciar funcțional, independent și eficient democrația noastră ar putea deveni și mai fragilă'.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Luni, 24 martie, Primăria Oradea a publicat anunțul de participare nr. CN1079161/21.03.2025, pentru executarea lucrărilor de creștere a eficienței energetice și gestionare inteligentă a energiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Temperaturile vor înregistra scăderi în aproape toată țara, de la mijlocul acestei săptămâni, după care vor crește ușor, iar minimele se vor menține în intervalul pozitiv, în timp ce probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în următoarele două săptămâni în aproape toată țara, conform prognozei pentru intervalul 24 martie - 6 aprilie, publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie.
BIHON Sport local
CS Bihorul Beiuș a reușit scorul etapei în duelul cu CS Hidișelu de Sus.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Copiii de la Centrele de Zi din Oradea au avut parte, săptămâna trecută, de activități educative menite să le stimuleze atât imaginația, cât și sănătatea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a lansat, în 21 martie, procedura de licitație pentru achiziția a opt microbuze școlare electrice, destinate transportului elevilor din județ, potrivit unui comunicat.
BIHON Sport local
Fostul atacant bihorean Adrian Anca a revenit în fotbal după mai mulți ani de pauză.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea, prin Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiunea Bihor (Visit Oradea), a participat vineri, 21 martie, la o vizită de lucru în capitala Republicii Moldova, Chișinău.