
ADP: Piața 100 se redeschide în 9 ianuarie. Ce trebuie să facă orădenii pentru a avea acces în piață
Administrația Domeniului Public a transmis, luni, 28 decembrie, că odată cu ieșirea Oradiei din scenariul roșu, Piața 100 (Ocska), se va redeschide începând cu data de 9 ianuarie 2020.
powered by Surfing Waves
România
Prefectul Harghitei, Petres Sandor, a declarat marți, în legătură cu situația de la salina Praid, unde apa a reînceput să intre în mină cu un debit care nu poate fi controlat, că s-a pierdut lupta cu natura și a dat asigurări că oamenii din zonă nu sunt și nu vor fi singuri în această bătălie.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea și CSO Voluntari se află la egalitate, scor 2-2, după primele patru partide contând pentru semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin.
România
Cei doi au avut o convorbire telefonică în cursul serii de marți, 28 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O inimă donată de o familie din Oradea a schimbat destinul unui pacient din Târgu Mureș, aflat într-o stare critică.
BIHON Sport local
Cu evoluții modeste la actuala ediție, campioana mondială en-titre a părăsit Campionatul Mondial după optimile de finală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procurorii DIICOT Oradea au reținut marți o femeie de 52 de ani, originară din Republica Moldova, acuzată de trafic de persoane și proxenetism.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a avut loc o prelevare multiorgan de la un pacient în vârstă de 22 de ani, aflat în moarte cerebrală.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai bine de jumătate dintre autospecialele utilizate pentru transportul pacienților orădeni la spital sunt mai vechi de șapte ani, cele mai vechi fiind fabricate în perioada 2008-2009. Potrivit crisana.ro, toate au parcurs peste 500.000 de kilometri, iar cinci dintre ele au depășit chiar un milion de kilometri.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți, 27 mai, începând cu ora 18:00, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor vor desfășura un exercițiu cu forțe și mijloace în teren.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Direcția Națională Anticorupție a venit cu precizări în cazul punerii sub control judiciar a directorului executiv al Direcției pentru Agricultură Bihor, Nicolae Hodișan, inculpat marți de procurorii DNA Oradea sub acuzația de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Programul include recitaluri, dansuri populare, actorie, expoziție de arte plastice și un atelier interactiv de desen pe asfalt.