Roşiile, gogoşarii, castraveţii, prunele şi piersicile au umplut mesele în Piaţa Cetate.
Administraţia Domeniului Public (ADP) SA Oradea a luat decizia schimbării reţelei de apă rece din Piaţa Cetate.
Deşi este cel mai „scund” obiectiv din zonă, fiind înconjurată de clădiri de cel puţin şapte etaje, precum Finanţele Publice sau sediul BCR, Piaţa Cetate va fi dotată cu paratrăsnet.
Pieţele orădene sunt parcă mai pline decât anul trecut în această perioadă. Producătorii se înghesuie să-şi închirieze mese în pieţe pentru a-şi putea vinde legumele şi fructele. Pentru cele mai bune mese s-a făcut chiar licitaţie.
Pieţele orădene se aglomerează în preajma Sărbătorilor Pascale, spre bucuria comercianţilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Capriciile vremii au făcut ca partida de la Sântandrei să înceapă cu aproape o oră mai târziu, până când gazdele au reușit să îndepărteze mare parte din stratul de zăpadă care a acoperit suprafața de joc a Stadionului Crișul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.