Două figuri cunoscute pentru palmaresul penal au fost totuşi cooptate de organizaţia TSD Bihor.
O motociclistă a ajuns la spital, duminică seara, în urma unui accident rutier care a avut loc pe strada Arieș, din Timișoara. Tânăra a depășit pe banda destinată mijloacelor de transport în comun și a intrat într-un taximetru, care vena din sens opus. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, taximetristul fiind cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
Doi orădeni sunt cercetaţi pentru că ar fi comis înşelăciuni cu bilete la ordin şi file CEC fără acoperire.
ORĂŞTIE - Un taximatrist din Orăştie a fost înjunghiat şi închis apoi în portbagajul maşinii, de către clienţii care au comandat cursa.
powered by Surfing Waves
Curtea de Apel Oradea a admis o cerere prin care autoritățile judiciare din Italia au solicitat predarea unui cetățean român de 31 de ani, deținut în prezent în Penitenciarul din Oradea, căutat în baza a două mandate europene de arestare emise în luna ianuarie a acestui an de justiția din Peninsulă.
Una dintre cele mai aglomerate artere din județ, DN1 între Cluj-Napoca și Florești, devine și mai greu de traversat începând de marți, 22 aprilie, când intră în vigoare o nouă deviere rutieră în zona șantierului Spitalului Regional de Urgență, potrivit apuseniinfo.ro
Mesajul pascal al episcopului romano-catolic de Oradea, László Böcskei, invită credincioșii la o profundă regăsire interioară și la renașterea speranței prin lumina Învierii.
Pasajul Decebal va fi deschis circulației rutiere sâmbătă, 19 aprilie, începând cu ora 15:00.
Cu un lot marcat de multe indisponibilități, CS Diosig Bihardioszeg a suferit a patra înfrângere în play-out-ul din Seria 10 a Ligii a III-a.
Echipa antrenată de Gheorghe Ghiț a avut parte de o deplasare dificilă, pe terenul unei echipe tot decise să ajungă la barajul de promovare.
Bihorenii au trecut primii pe lângă gol în minutul 10, când Daniel Duma a șutat din 10 metri în bara de la colțul scurt.
Cercetarea arheologică preventivă de la Biharea este coordonată de prof. univ. dr. habil. Ioan Marian Țiplic, de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
1
Parcurs bun pentru echipele de juniori U14 şi U16 ale FC Bihor la ediţia din acest an a turneului internaţional Elite Neon Cup 2025 din Grecia! La fiecare categorie de vârstă au participat câte 64 de echipe.
După reprize diametral opuse, echipa orădeană s-a întors cu un punct din deplasarea de la Focșani. FC Bihor leagă în premieră patru meciuri fără înfrângere, având două remize și două victorii.
1
Un tânăr din Bihor a fost trimis în judecată sub acuzația de trafic de droguri de risc, după ce procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea au descoperit că vindea canabis cu sume de până la 2.000 de lei.