După ce a fost reclamat la Biroul Electoral Judeţean pentru că împărţea pliante electorale în care susţinea că primarii PDL din zonă îl susţin, candidatul USL Gheorghe Ciobanu este implicat într-un nou scandal de campanie. Reprezentanţii PDL Timiş au descoperit un mash gigant în Peciu Nou în care Ciobanu apare alături de primarul democrat-liberal al localităţii, fără acordul acestuia din urmă.
Campanie electorală cu plângeri la Poliţie în judeţul Timiş. Reprezentanţii PDL au reclamat faptul că sediul lor din oraşul Făget a fost vandalizat, faţada imobilului fiind murdărită cu ulei ars, la fel ca şi bannerele cu candidatul lor la Camera Deputaţilor de pe zona respectivă. Democrat-liberalii cred că în spatele acestor acte se află adversarii politici de la USL.
Candidatul PDL pentru Colegiul 9 Oradea, Călin Mocan, evidenţiază apartenenţa sa la Adunarea Eparhială a Episcopiei Oradea, dar are şi câteva „injecţii” la adresa strategiei de campanie a candidaţilor USL.
Senzaţional: Omul care a retras licenţa CET, Mircea Matei, va candida la deputăţie în partidul lui DD.
Gavrilă Ghilea şi Radu Ţârle, candidaţi PDL în alegerile parlamentare, figurează pe lista celor 36 de candidaţi ai Alianţei România Dreaptă care au primit aviz negativ din partea comisiei de etică a formaţiunii politice, informează Mediafax.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările au demarat odată cu mutarea comercianților în noua hală dar și în cortul montat temporar în spatele blocurilor Cicero.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aeroclubul Teritorial Oradea invită tinerii cu vârste între 16 și 23 de ani să participe la cursurile gratuite de pregătire pentru obținerea licenței de parașutist.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost solicitat sâmbătă, 18 ianuarie, să intervină pentru asanarea unei muniții descoperite de un cetățean, în pădure.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 18 ianuarie și duminică, 19 ianuarie, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a mai multor incendii izbucnite, din cauza unor afumători improvizate sau necurățate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La sediul redacției Jurnal Bihorean a avut loc luni extragerea electronică prin random.org a câștigătorilor la tombola abonaților.
România
CSALB reacționează în urma comunicatului transmis joi de ANPC prin care îndemna consumatorii să depună reclamații prin Direcția de Soluționare Alternativă a Litigiilor, calificându-l drept o „dezinformare gravă“.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nu mai puțin de 2 milioane de lei a încasat Penitenciarul din Oradea din activitățile desfășurate în 2024 de către deținuții care au muncit fie pentru firme și instituții, fie în cadrul locului de detenție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ramon 2 – Filmul de Crăciun va fi lansat în luna noiembrie. Premiera va avea loc la Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând cu 1 septembrie 2024, au intervenit modificări importante pentru persoanele care doresc să-și completeze vechimea în muncă prin cumpărarea de vechime.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Peste 1.600 de persoane au fost legitimate și 809 conducători auto testați pentru alcool sau droguri, în cadrul acțiunilor cu efective mărite, de tip „razie”, desfășurate de polițiștii din Bihor, la finalul săptămânii trecute.