Dacă împăturești 1000 de cocori prin tehnica origami, legenda spune că ți se va îndeplini orice dorință.
Echipa Incubator 107 organizează cea de-a III-a nocturnă. Tema aleasă de această dată este ecologia.
Cei mai mici samurai ai Timişoarei vor face astăzi o demonstraţie de scrimă japoneză, la Mall. După ce se vor lupta cu săbiile de bambus, juniorii Clubului de Kendo Sam-Sho îi vor iniţia pe copiii prezenţi la eveniment în arta japoneză a împăturirii hârtiei, origami.
O premieră în sistemul de detenţie românesc a fost punctată marţi, la Muzeul Militar din Oradea. La orele prânzului, aici a avut loc vernisajul expoziţiei – concurs „O pată albă în universul de culoare”, care a reunit lucrări de origami realizate de persoane private de libertate din 15 unităţi penitenciare din toata tara.
Designer Suzana Buna îşi descoperă noi valenţe la fiecare apariţie pe catwalk. La Gala diplomelor absolvenţilor de la Facultatea de Arte, Suzana ne-a dus la „Origini în contemporaneitate”. Arta populara s-a dovedit a fi, încă o dată, o sursă inepuizabilă de inspiraţie.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihoreanul Florin Ionuț Lupaș a făcut o bună propagandă poweliftingului, un sport care nu are o prea mare expunere la nivel național. În emisiunea de vineri seara de la Pro Tv a urcat pe scenă, etalându-și talentul atât în sportul care l-a consacrat, dar a oferit și surprize.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea a câștigat cu scorul de 102-87 partida cu ocupanta penultimului loc al clasamentului, obținând cea de-a 19-a victorie stagională.
BIHON Sport local
Viitorul Cluj a reușit „dubla” cu CS Diosig Bihardioszeg. Învingătoare cu 2-0 în tur în 12 octombrie, echipa clujeană s-a impus vineri pe teren propriu cu 4-1 (2-1).
România
Fotbalistul Luca Manolache, fost component al loturilor de juniori ale României, a decedat la vârsta de 19 ani, informează, vineri, Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a hotărât, vineri, să respingă ca nefondată contestația omului de afaceri italiano-brazilian Antonio Faccin împotriva deciziei Judecătoriei Beiuș de a-l aresta pe acesta sub acuzația că i-ar fi promis un sejur în Brazilia unei polițiste care îl ancheta pentru viol asupra unui minor.
BIHON Sport local
Fostul arbitru FIFA Octavian Șovre (51 de ani) și-a încheiat exilul de 8 ani în județul Satu Mare și din această săptămână a preluat funcția de președinte la CJA Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bella Casa are o vastă experiență de peste 25 de ani în domeniul construcțiilor în România și de peste 10 ani in Oradea
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna decembrie 2024, județul Bihor a înregistrat evoluții semnificative în ceea ce privește natalitatea, mortalitatea și sporul natural, factori esențiali pentru înțelegerea dinamicii demografice a regiunii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La sfârșitul lunii decembrie 2024, județul Bihor a înregistrat un efectiv de salariați de 184.750 de persoane, în scădere cu 574 față de luna noiembrie a aceluiași an, conform datelor furnizate de Direcția Județeană de Statistică (DJS) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru mulți oameni, pierderea auzului înseamnă să rateze momente importante: discuțiile cu cei dragi, sunetele naturii sau chiar muzica preferată.