ORADEA - Cu salariile la zi, jucătorii de la FC Bihor speră să spargă gheaţa şi în deplasare în acest retur. E clar că nu vor avea o misiune prea uşoară la Arieşul Turda, o echipă cu evoluţii contradictorii în acest sezon, dar care nu îşi poate permite să piardă puncte pe teren propriu.
BRATISLAVA - În perioada 24-26 noiembrie, un grup de 33 de elevi de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea, însoţiţi de profesoarele Mariana Bara şi Camelia Pop, au participat la cea de a XI-a ediţie a Târgului internaţional al firmelor de exerciţiu de la Bratislava.
ORADEA - Discuţiile despre programul Revelionului Municipal continuă în spaţiul virtual, mult după stingerea ultimelor acorduri ale concertelor. Astfel, Revelionul muzical a şchiopătat încă de la urcarea pe scenă a „trupei” americane No Mercy, mult mai populară printre tineri decât Goombay Dance Band, ale cărei vedete, în mod natural, ar trebui să fie acum în pragul pensionarii după criteriile din ţara noastră.
Iată că unii oradeni au curajul să îşi expună ofurile. Alina Gadoiu ne-a trimis o scrisoare, revoltată fiind de aspectul strazii pe care locuieşte. Ceea ce ne povesteşte şi ceea ce ilustrează pozele trimise de ea reprezintă deja o problemă arzătoare în oraşul de pe Crisul Repede. Strada Beiusului, un dezastru 12.09.2006
Explozie de bucurie joi seara în centrul Oradiei. Câteva zeci de suporteri stelişti au ieşit în stradă pentru a manifesta după meciul dintre echipa Steaua şi Middlesbrough. Victoria Stelei sarbatorita si la Oradea 20.04.2006 ;video
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Studenții orădeni au învățat elemente de prim ajutor specifice accidentelor din zonele montane
Studenții Universității din Oradea au participat la un curs menit să îi familiarizeze cu tehnicile de salvare utilizate în mediul montan, sâmbătă, la baza didactică „Gaudeamus”, din Stâna de Vale. Evenimentul a fost organizat sub patronajul EU GREEN.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Valorile centurilor ocolitoare de la Aleșd și Beiuș actualizate prin votul consilierilor județeni
Întruniți în ședință extraordinară online, consilierii județeni bihoreni au aprobat, în 21 octombrie, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea centurilor ocolitoare de la Aleșd și Beiuș prin aplicarea indicelui de cost în construcții, actualizare care se referă la perioada cuprinsă între data semnării contractelor și luna iunie 2024.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu violent în Tăut: flăcările au cuprins o anexă în care se aflau și trei butelii
În dimineața zilei de luni, 21 octombrie, pompierii bihoreni au intervenit pentru lichidarea unui incendiu din cadrul unei case din localitatea Tăut.

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fostul primar din Girișu de Criș, Ioan Pașca, judecat pentru că a semnat angajarea fiului său ca șofer la Primărie
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus trimiterea în judecată a fostului primar al comunei Girișu de Criș, Ioan Pașca, acuzat de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primăria Oradea caută constructori pentru pasajele subterane de la Magazinul Crișul și Gară
Primăria Oradea a publicat, pe SEAP, anunțurile prin care se caută constructori pentru două proiecte importante care vor dezvolta mobilitatea urbană și vor îmbunătăți înfățișarea orașului, respectiv pasajele de la Magazinul Crișul ȘI Gară. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Primarul din Finiș, Ioan Man a murit. Acesta suferea de o boală gravă
Fostul primar avea 51 de ani în momentul decesului. 1

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Incendiu la o locuință în Girișu Negru. O mașină a fost cuprinsă de flăcări în Oradea
Duminică, 20 octombrie, pompierii bihoreni au fost mobilizați în Girișu Negru și Oradea pentru lichidarea a două incendii produse la o locuință și o mașină.

BIHON Sport local

10 din 10 pentru CS Bihorul Beiuș! ACS Oșorhei a ajuns la opt victorii consecutive în Liga 4!
Etapa a 10-a din Liga 4 Bihor a fost mai săracă în goluri decât precedenta, marcându-se 30, dintre care 10 în cele patru jocuri de sâmbătă, respectiv 20 în cele disputate duminică.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Două mașini, considerate abandonate, riscă să fie ridicate de polițiștii locali
Polițiștii locali au identificat două mașini considerate a fi abandonate.

Mapamond

Prezidenţiale Republica Moldova: Maia Sandu, avans de 15 puncte procentuale în faţa socialistului Alexandr Stoianoglo în primul tur
Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, are un avans de 15 puncte procentuale în faţa socialistului Alexandr Stoianoglo, în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, care s-au desfăşurat duminică.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Se reabilitează centrul de Terapie Ocupațională de la Nucet. Valoarea proiectului: peste 1 milion de lei
Potrivit unui comunicat de presă, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat săptămâna trecută contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitarea unei clădiri care aparține Spitalului de Psihiatrie Nucet.

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.