Prin intermediul paginii oficiale de internet (www.afir.info), Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale asigură derularea on-line a achiziţiilor realizate pentru implementarea proiectelor de investiţii finanţate cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.
În cadrul acestui apel de proiecte regiunii Nord - Vest i s-a alocat un buget de 120 milioane lei.
Înscrierea on-line va avea loc în perioada 5 - 9 iulie, documentaţia pe site-ul AIPPIMM.
ORADEA - Institutul Naţional de Statistică (INS) va colecta on-line datele statistice în anchetele şi cercetările care vizează întreprinderile şi unităţile administrative, după ce va implementa până în toamna lui 2010 un proiect finanţat din fonduri structurale de la Uniunea Europeană.
Olimpiada 2.0 este o competiţie online care işi propune să pună în valoare abilităţile pe care participanţii le au în domeniul relaţiilor publice.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Sport local
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fost procuror militar şef, generalul şi-a lansat la Oradea cartea „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”.
România
Peste 20.500 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
1
România
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor noi mesaje false transmise în numele său.