Orădenii citesc cărţile lui Paulo Coelho, acum este rândul lui Coelho să citească un orădean.
Octavian Blaga, redactorul responsabil al publicaţiei de cultură „Zodii în cumpănă” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor, autor al mai multor studii etnografice vizând în special zona Crişului Repede, este finalist al Premiilor internaţionale Rolex (Rolex Awards for enterprise), oferite de vestitul producător elveţian de ceasuri de lux.
powered by Surfing Waves
Cele două propun un exerciţiu de creaţie şi o discuţie pe tema diferențelor și similarităților dintre muzică și poezie.
Luni, 25 noiembrie, pompierii militari din Aleșd au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în Borod.
Actualul președinte al CJ Bihor a plecat dis de dimineață la București, unde s-a întâlnit cu Nicolae Ciucă. Cei doi discută, de ore bune, în spatele ușilor închise, o strategie a partidului.
4
Neplata datoriilor va atrage pierderea automată a dreptului asupra locului de parcare, care va fi redistribuit printr-o nouă procedură.
Registrul Auto Român a luat o decizie intermediară până la deblocarea situației din stațiile ITP și până la repornirea aplicației informatice SIRAR prin care se gestionează evidența online a inspecțiilor tehnice periodice.
În noaptea de duminică spre luni, 24-25 noiembrie cel mai căutat cuvânt pe Dex Online a fost „legionar”.
FC Bihor arată o creștere în joc, dar pierde ca de fiecare dată.
Luni dimineață, 25 noiembrie, liderul PSD le-a spus mai multor lideri din cadrul partidului că urmează să demisioneze după ce numărătoarea oficială a indicat faptul că Lasconi a ajuns în turul doi.
6
Un bărbat din București a fost condamnat de Judecătoria Oradea la un an și 7 luni de închisoare cu executare pentru că a vândut unui orădean un telefon iPhone contrafăcut, în schimbul a 4550 de lei. Individul a acționat alături de fosta sa iubită, care a livrat aparatul clientului și care a primit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare.
Orădeanul Claudiu Keșeru trăiește o a doua tinerețe în tricoul lui Cherno More Varna.