Motociclistul timişorean Cătălin Cazacu revine pe pistă în acest week-end odată cu etapa a treia din Romanian Superbike. Chiar dacă vine după o intervenţie chirurgicală la spate, pilotul numărul unu de la Taifun Racing Team este decis să îşi apere poziţia fruntaşă pe circuitul Slovakiaring.
Cel mai titrat motociclist din România, Ionel Pascotă, îşi anunţă obiectivele pentru 2012. „Vreau să câştig campionatul naţional, campionatul Europei de Est şi Romanian Superbike”, spune sportivul din Giroc cu zece zile înaintea debutul sezonului intern de motociclism.
Lunga vacanţă de iarnă se încheie în curând şi pentru motociclişti. În 23 martie are loc prima cursă în motociclismul de viteză, etapa I din Romanian Superbike. Pentru timişoreanul Cătălin Cazacu startul sezonului aduce o schimbare, urcarea în clasă de la 600 cmc la 1.000 cmc.
Motociclistul timişorean Cătălin Cazacu reuşeşte o nouă premieră, va lua startul în ediţia 2012 a Campionatului Mondial de Anduranţă. Campionul de la Taifun Racing Team va bifa al doilea debut într-un CM după ce în anul trecut a concurat în Mondialul de Superbike.
Mihai Stoichescu vrea să uite cât mai repede sezonul 2011, unul pe care l-a încheiat pe patul de spital. Motociclistul lugojean şi-a operat zilele trecute piciorul drept serios avariat după o căzătură de la 8 metri înălţime.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de marți, 1 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a anunțat că s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor în cadrul licitației deschise pentru atribuirea contractului privind elaborarea documentației tehnico-economice (faza PT, DE, CS) și execuția lucrărilor la obiectivul de investiții „Construire nouă unitate școlară pe strada Tompa Mihály, nr. 36”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Clădirea Primăriei Oradea va fi iluminată în culoarea albastră, culoare simbol a solidarității față de persoanele cu tulburări din spectrul autist, miercuri, de la ora 20:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna ianuarie 2025, județul Bihor a înregistrat 442 de născuți-vii, ceea ce reprezintă o creștere de 19 persoane față de luna precedentă și o creștere de 29 de persoane comparativ cu aceeași lună din anul 2024.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectoratul Școlar Județean Bihor a anunțat că vacanța de schi din anul școlar 2025-2026 va avea loc în perioada 16-20 februarie 2026, în conformitate cu prevederile Ordinului MEC nr. 3.463 din 4 martie 2025. Decizia a fost luată în urma consultării cu reprezentanții părinților, elevilor și sindicatelor de la nivel județean.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în cursul zilei de luni, 31 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna noiembrie 2024, județul Bihor a înregistrat o performanță semnificativă în comerțul internațional, cu o creștere notabilă a exporturilor și o scădere ușoară a importurilor față de aceleași perioade ale anului anterior.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Echipele clubului RoboManiacs din Oradea au obținut rezultate excepționale la concursul Relativity Robotics Challenge, desfășurat la Buzău, în perioada 27–29 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță un nou program de acces pentru vizitatori, valabil de la 1 aprilie. Conform noilor reglementări, accesul aparținătorilor în incinta unității medicale este permis zilnic timp de două ore, cu excepția secțiilor ATI și USTACC, unde vizitele sunt limitate la o oră.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în dimineața zilei de marți, 1 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Târgul Locurilor de Muncă OradeaJobExpo, ediția din primăvara acestui an, se apropie cu pași repezi!