Pe nouă străzi din Oradea au început deja lucrările de reabilitare/modernizare. E vorba despre implementarea proiectului „Modernizare străzi în vederea fluidizării traficului de acces între zone rezidenţiale şi funcţionale din municipiul Oradea”, derulat pe bani europeni.
O serie de străzi din municipiu sunt modernizate sau reabilitate prin fonduri locale şi europene.
„Dispensarul Policlinic nr. 2”, aşa cum scrie încă pe tăblia din faţă şi cum s-a numit pe vremea lui Ceauşeşscu, actualul ambulatoriu al Spitalului „Dr. Gavril Curteanu” a intrat în şantierul „conceput” de actualul viceprimar Gheorghe Carp, care în 2007 a iniţiat proiectul de reabilitare şi modernizare a acestei unităţi medicale.
ORADEA - Directorul adjunct al LPS Bihorul, Lucian Stance, a prezentat astăzi proiectul de modernizare a bazei sportive a liceului, elaborat de un consorţiu de firme canadiene, sub titulatura „Proiectul pentru maximizarea procesului de performanţă sportivă, precum şi pentru optimizarea programelor de întreţinere a sănătăţii, recuperarea forţei de muncă prin practicarea sportului ca mijloc de recreere”.
Primarul a semnat vineri, la Cluj, contractul pentru reabilitarea unor străzi pe banii UE.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut pe parcursul zilei de joi, 28 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat transmis de Instituția Prefectului Bihor, duminică, 1 decembrie, începând cu ora 12:15, pe platoul din fața Catedralei Episcopale Învierea Domnului din Oradea, în fața statuii lui Mihai Viteazul, se vor desfășura o serie de manifestări dedicate Zilei Naționale a României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Universitatea din Oradea anunță lansarea unui nou proiect cu finanțare nerambursabilă, care are ca obiectiv modernizarea completă a Bazei didactice „Gaudeamus” din stațiunea Stâna de Vale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ca urmare a solicitărilor primite din partea asociațiilor de studenți, rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Constantin Bungău, a cerut Senatului Universității ca, în data de 2 decembrie 2024, activitățile didactice să se desfășoare în format online.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A mai rămas doar o zi până la marea deschidere a Târgului de Crăciun Oradea.
România
Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale, au precizat, pentru AGERPRES, surse din CCR.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociația Femeilor de Afaceri Maghiare din județul Bihor în parteneriat cu Asociația Womanext din Debrețin au desfășurat un proiect de mentorat pentru femeile care doreau să își deschidă propria afacere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expoziția itinerantă „Fenomenul Pitești. Adevărata față a comunismului în România” este biligvă (română/engleză).