Şeful Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii de Mediu, Călin Mocan, ne-a confirmat luni că în ultimele zile a investigat personal sursa poluării olfactive, după ce a simţit pe timp de ploaie miros greu şi în curtea locuinţei sale aflată în centrul Oradiei.
„Factorii de disconfort sunt indicatori subiectivi şi nu se pot cuantifica într-o formă matematică care să permită o evaluare de risc”. Halucinanta frază e concluzia unui studiu de impact asupra stării de sănătate a popuţiei, depus de ferma de porci Nutripork la Agenţia de la Cluj.
Regionalizarea Protecţiei Mediului „parfumează” orădenii. Ca atare, Garda de Mediu s-a adresat ministrului Cseke.
Prim-comisarul bihorean de mediu a solicitat ministrului Sănătăţii mărirea distanţei dintre oraşe şi fermele porcine.
Garda de Mediu a amendat ferma de porci din Ioşia pentru lipsa perdelei verzi de protecţia la batal.
powered by Surfing Waves
În spiritul generozității și al bucuriei sărbătorilor, Școala Gimnazială Nr. 1 Ceica, în colaborare cu Fundația Hospice Emanuel Oradea, vă invită să participați la un eveniment special, "Magia Crăciunului la Poarta Sufletelor Noastre", care va avea loc pe data de 12 decembrie 2024, între orele 10:00 și 19:00, în incinta școlii.
Vineri, 22 noiembrie, mai multe localități din județ au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor și a condițiilor meteo.
Dacă în alte zone din județ a nins, la Sânmartin a plouat abundent, iar terenul Stadionului Comunal a resimțit din plin precipitațiile căzute în ultimele zile.
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
Reprezentativa de baschet masculin a României a câștigat cu scorul de 75-62 (26-20, 17-18, 12-12, 20-12) meciul din deplasare cu Norvegia, contând pentru etapa a doua din Grupa B a FIBA Basketball World Cup PreQualifiers 2027.
Federația Română de Polo va organiza, sub egida FINA, ediția 2025 a Cupei Mondiale. Evenimentul va avea loc la Complexul Nautic din Otopeni, în perioada 7-12 ianuarie 2025.
Prima zăpadă mai consistentă căzută vineri în Bihor a afectat și fotbalul.
Un complet al Curții de Apel Oradea a dispus, vineri, anularea raportului de evaluare prin care managerului Spitalului Județean din Oradea, Gheorghe Carp, era declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).
13 percheziții au fost făcute, joi, 21 noiembrie, în 11 localităţi din Bihor, de DIICOT Oradea împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în cadrul unei anchete care îl vizează pe un bihorean de 50 de ani, acuzat că a coordonat un grup de criminalitate organizată, specializat în traficul de migranţi.
România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru la Budapesta, unde a avut discuţii tete-a-tete cu omologul său Viktor Orban.
Contactat de Jurnal bihorean&bihon.ro, prefectul Marcel Dragoș, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ne-a precizat că, începând cu ora 6, urmarea aspectelor semnalate în mai multe zone ale județului, a avut două discuții cu reprezentanții de la Drumuri Naționale.
2