Mircea Badea scrie pe blogul personal despre numirea lui Andrei Gheorghe ca "reformator al strategiei de comunicare" la Ministerul de Finanţe.
Vin vremuri grele pentru români. Mai ales pentru clasa mijlocie şi de jos. Se vor înzeci taxele pe locuinţe, iar pe autoturismele cele mai ieftine vor creşte mai mult decât dublu. Curat murdar!
Anunţat ca fiind cel mai mare protest din ultimii 20 de ani al cadrelor medicale din România, mitingul de protest programat pe 7 octombrie, în Capitală, nu va mai avea loc.
powered by Surfing Waves
CSM CSU Oradea conduce cu 2-0 la general în fața Craiovei, în sfertul de finală din cadrul turneului play off al Ligii Naționale de baschet masculin.
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
După disputarea celor cinci turnee ale Campionatului Național U20 de ani, echipa CS Crișul Oradea s-a situat pe locul 3, obținând medaliile de bronz ale competiției. Ultimul turneu a avut loc la Bazinul Steaua.
Marți, 6 mai, a aterizat primul avion cargo, de marfă, la Aeroportul Oradea, singurul aeroport din România cu un terminal logistic conectat direct la pistă și la platformă.
Un judecător din cadrul Tribunalului Bihor a respins, marți, contestația Parchetului Beiuș împotriva deciziei prin care Judecătoria locală a respins propunerea procurorilor de a-l aresta pe unul din cei doi suspecți în cazul furtului de bijuterii de la Icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Izbuc.
FC Bihor Oradea l-a pierdut pentru partea a doua a sezonului pe Călin Jurj.
În cadrul unei conferințe de presă organizate marți, 6 mai, președintele interimar al PNL Bhor, primarul Florin Birta, și președintele ales al Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, au prezentat date și opinii privind modul în care alegătorii din județ au votat la primul tur al alegerilor prezidențiale și la alegerile locale parțiale, dar și strategia pe care liberalii bihoreni o vor urma la turul doi al prezidențialelor din 18 mai.
1
Peste 51 de kilograme de 3CMC și 5 kilograme de ADB Fubinaca – droguri de mare risc, dar și 900 de grame de canabis au fost descoperite în urma a 17 percheziții pe care polițiștii antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea și procurorii DIICOT le-au descoperit cu ocazia a 17 percheziții efectuate pe 4 mai.
Sesiunea de înscriere a copiilor nou veniți la creșă pentru anul școlar 2025-2026 va avea loc în perioada 26 mai - 13 iunie, a anunțat, marți, Direcția de Asistență Socială Oradea.
Proiectul a fost înființat pentru a oferi cunoștințele, „instrumentele” necesare, cadrul organizatoric și exemplul salvatorilor de profesie.
Marți, 6 mai, și miercuri, vremea în Bihor va rămâne în general închisă, cu cer mai mult noros și ploi slabe, izolate.