Aşa-zisul finanţator a retras din contul clubului suma de 30.000 de lei virată de FRF ca drepturi TV.
Consiliul Judeţean a organizat vineri o conferinţă de presă subiectul fiind FC Bihor. Mai precis, care sunt prevederile juridice care împiedică insituţia condusă de Cornel Popa să vireze cei 500.000 de lei aprobaţi în primăvară către CS FC Bihor.
Mihai Giurgiu se plânge de lipsa sprijinului financiar al CJ Bihor, încercând să explice astfel de ce nu a virat în FC Bihor sumele la care s-a angajat.
În lipsa altor active ale clubului intrat în faliment, lichidatorul judiciar va încerca valorificarea mărcii FC Bihor.
„Roş-albaştrii” ar trebui să joace sâmbătă de la ora 11:00 la FC Caransebeş.
powered by Surfing Waves
România
O investigație realizată de Recorder scoate la iveală contradicțiile din discursul lui Călin Georgescu, politicianul care astăzi critică "rețeaua Soros" și finanțările internaționale, dar care, în anii '90, colabora activ cu aceleași organizații pe care acum le denunță, potrivit Digi24.ro.
România
Un Airbus A320 al companiei HiSky, cu înmatricularea YR-BEE, a fost nevoit să revină de urgență pe Aeroportul Otopeni, imediat după decolare, în seara zilei de luni, 3 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 2 martie, polițiștii bihoreni au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui polițist de 30 de ani, din Sânmartin, cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere.
România
Partidul Oamenilor Tineri (POT) a anunțat luni că începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din funcția de președinte al Senatului și, implicit, de președinte interimar al României, considerând că acesta a devenit un pericol de securitate națională, scrie Agerpres.
5
BIHON Sport local
Antrenorul Călin Cheregi nu a putut digera eșecul la scor suferit de Crișul Sântandrei în deplasare la CSM Sighetu Marmației (1-5) și a decis să-și prezinte demisia.
BIHON Sport local
Etapa a doua din circuitul local „Oradea joacă padel” a adunat la start 46 de echipe (71 de jucători) la cele cinci nivele: 1, 2, 3, feminin și mixt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din Oradea a fost condamnat de judecătoria locală la plata unei amenzi de 3.000 de lei și a unor daune de 13.459 de lei, pe care le-a cauzat fostei sale iubite după ce i-a zgâriat mașina cu o cheie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Raportul activității desfășurate în 2024 de către Compania de Apă Oradea SA a fost prezentat, în data de 3 martie, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat directorul general Lucian Mihai Chindlea, directorul tehnic Romulus Cristian Popa și directorul economic Maria Silaghi
BIHON Sport local
Două pugiliste de la CS Basti Box Salonta (antrenor Sebastian Silaghi) fac parte din lotul național care va reprezenta România la Campionatul Mondial de box pentru senioare, programat în perioada 8-16 martie în orașul Niș din Serbia. Este vorba de Roxana Hamza (52 kg) și Daiana Andor Daiana (54 kg), ambele fiind multiple campioane naționale la diferite categorii de vârstă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Copiii de la Centrul de Zi de pe strada Traian Lalescu, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Oradea, au confecționat, sub îndrumarea educatorilor, mărțișoare și felicitări inedite pentru a celebra sosirea primăverii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sâmbătă, 1 martie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un orădean.
1