Unul dintre cei mai cunoscuţi producător de software, compania Microsoft va inaugura la Timişoara, pe 13 septembrie, un nou birou. Acesta este parte a Centrului de Suport Tehnic care funcţionează deja la Bucureşti.
20 de specialişti de la Microsoft au fost convinşi de ideea lor. Şi au decis să-i urce pe podium la faza mondială a celei mai importante competiţii de dezvoltare de software din lume, Imagine Cup.
A treia ediție a proiectului „RE-CREAŢIA DE VARĂ” organizat în cadrul școlii „Avram Iancu”, cu clasele I-VIII din Oradea va cuprinde și cursuri de informatică şi aplicaţii informatice destinate educaţiei adresate elevilor şi cadrelor didactice.
Mediul universitar timişorean va fi reprezentat la una dintre cele mai importante competiţii organizate de celebra companie Microsoft. În urmă cu câteva zile, în cadrul finalei locale a competiţiei denumite Imagine Cup, la secţiunea Software Design echipa timişoreană IQube a reuşit să se claseze pe primul loc câştigând dreptul de a reprezenta România la finala mondială de la Sydney din 6-10 iulie.
Bucuresti, 14 aprilie 2010 CG&GC este ales de catre Microsoft, Partener Premium, pentru lansarea Business Productivity Online Suite (BPOS). Business Productivity Online Suite este un set de solutii de mesagerie si colaborare menit sa eficientizeze comunicarea companiilor, oferind acces la tehnologie de prima clasa fara a fi dependente de o investitie anticipata.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Sport local
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fost procuror militar şef, generalul şi-a lansat la Oradea cartea „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”.