Melinda Kirei, șefa grupului de consilieri UDMR și-a prezentat raportul de activitate înainte de intrarea în ultimul an din acest mandat, în cadrul unei conferințe de presă.
De cinci ani încoace, Consiliul Local aprobă mai întâi bugetele consolidate de venituri şi cheltuieli ale Municipiului Oradea, și abia ulterior aprobă şi conturile anuale de execuţie a exerciţiului bugetar pentru anii precedenţi, susține consiliera UDMR.
Prin șefa grupului de consilieri locali, Melinda Kirei, udemeriștii susțin că, având majoritatea de 2/3 în deliberativul local, primarul Ilie Bolojan conduce fără să dea socoteală.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autoritățile au înregistrat alte patru sesizări privind posibile fapte ilegale în legătură cu procesul de vot, în județul Bihor, în cadrul alegerilor locale, în decursul zilei de duminică, 4 mai.
România
Un accident feroviar a avut loc duminică, 4 mai, în Gara Constanța, unde două trenuri s-au ciocnit pe linia 1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Traian Ghilea, a mers la vot însoțit de soția sa și juniorul familiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministrul Dezvoltării și senator UDMR de Bihor, Cseke Attila, a mers la vot însoțit de toată familia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deputata PSD de Bihor, Corina Ene, fost primar al comunei Căbești, a votat la secția nr. 294 de la Școala gimnazială nr. 1 din Căbești.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit datelor primite de Prefectura Bihor, care coordonează partea logistică a alegerilor din 4 mai, la secția de votare nr. 555 din Băile Felix au fost trimise suplimentar un număr de 400 de buletine de vot pentru alegerea Președintelui României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, au fost înregistrate două sesizări privind posibile fapte ilegale legate de procesul electoral desfășurat duminică, 4 mai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deputata PNL de Bihor Arina Moș și-a exercitat dreptul la vot, iar la ieșirea din secția de votare nr. 143.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deputatul UDMR Szabó Ödön a votat duminică la Liceul Ady Endre din Oradea.