Peste 50 de persoane au participat marţi la un miting
în favoarea aprobării în Comisia de
amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor a
ordonanţei prin care se interzice schimbarea
destinaţiei spaţiilor verzi, a declarat pentru
NewsIn, reprezentantul Asociaţiei Salvaţi
Bucureştiul, Nicuşor Dan.
ARAD - Cosmisarii Gărzii de Mediu Arad au
patrulat în zonele de agrement vizitate de
arădeni, respectiv Valea Cladovei, Băile Lipova,
Pădurea Ceala sau Ştrandul
Neptun, pentru a verifica salubritatea menţinută
de cetăţeni.
Arad - Grădiniţa P.P. nr. 14 Arad, a avut onoarea de a fi vizitată, zilele trecute, de d-na preşedinte a CCDG (Centrul Carpato Danubian de Geoecologie), Cornelia Dincă în cadrul programului „Eco-Şcoala” în vederea evaluării performanţelor în educaţia pentru mediul înconjurător, ocazie cu care se acordă statutul de „Eco-Şcoală”.
ORADEA - Filarmonica de Stat a găzduit marţi seara a V-a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă, acordate de Primăria Oradea. Video
ARAD - Subprefectul Carmen Ila i-a
încurajat pe primarii comunelor si oraselor sa
achizitioneze sirene de alarmare, iar cei care detin sirene
electrice sa încerce sa-si achizitioneze sirene
electronice (cu transmitere de voce), sa asigure minima
instruire a voluntarilor si sa comunice cetatenilor
locatiile adaposturilor în caz de dezastre.
powered by Surfing Waves
Capriciile vremii au făcut ca partida de la Sântandrei să înceapă cu aproape o oră mai târziu, până când gazdele au reușit să îndepărteze mare parte din stratul de zăpadă care a acoperit suprafața de joc a Stadionului Crișul.
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
1
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.