Cele 12 automobile noi, 11 Dacii şi un Renault Latitude cumpărate de OTL SA sunt date în comodat Primăriei şi AIO.
Două mașini au fost avariate, iar traficul a fost îngreunat, marți seara, în urma unui accident rutier petrecut pe strada Pestalozzi din Timișoara. În accident au fost implicate un taximetru, marca Logan și un autoturism, marca Volkswagen. Ironia sorții face că accidentul a avut loc chiar în fața sediului firmei la care este angajat taximetristul.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu crede că ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public este o idee foarte bună. Această prevedere ar putea fi eliminată din noul regulament de parcare, care este în pregătire în aceste zile la Primăria Timişoara. La Oradea, Curtea de Apel a declarat că poliţiştii locali nu au voie să dispună nici ridicarea şi nici blocarea maşinilor.
Agenții de la circulație monitorizează mașinile cu numere străine. Timp de două zile toate autoturismele cu numere străine au fost trase pe dreapta, iar dacă la volan se afla un cetățean român, autoturismul era luat în evidența polițiștilor. Peste 150 de mașini cu numere străine au fost trecute în evidență de la începutul anului.
Agenţii Poliţiei Locale Timişoara vor lua la pas cartierele oraşului, începând de săptămâna viitoare, pentru a vedea cu ce probleme se confruntă oamenii. Poliţiştii locali vor încerca să identifice cu această ocazie terenurile virane lăsate în paragină pe care proprietarii au obligaţia să le împrejmuiască, imobilele părăsite care s-au transformat în focare de infecţie şi maşinile abandonate pe domeniul public.
powered by Surfing Waves
România
Platforma de livrare rapidă Tazz va pune în vânzare peste 200.000 de vouchere în valoare de peste 20 de milioane de lei, în perioada 8-10 noiembrie, pentru a fi utilizate la 1.500 de restaurante şi magazine partenere din oraşele în care serviciul este activ, anunţă compania într-un comunicat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 190G, care leagă județele Bihor și Sălaj, prin comuna Balc, au fost finalizate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea admis, miercuri, o cerere a autorităților judiciare din Germania privind predarea unui cetățean român vizat de un mandat european de arestare emis de un magistrat din Nordhom, un oraș din landul Saxonia Inferioară, pe 8 octombrie 2024.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a respins, miercuri, apelul pe care Elena Leuca, femeia acuzată că și-a ucis fratele și i-a abandonat cadavrul pe un câmp de lângă Sântandrei, l-a declarat împotriva sentinței Tribunalului Bihor, care a condamnat-o la 10 ani de detenție.
Mapamond
În perioada 5-7 noiembrie, Oradea este reprezentată la Târgul Mondial de Turism de la Londra (WTM London), unul dintre cele mai importante evenimente din industria globală a turismului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vor fi expuse peste 200 de opere de artă din patrimoniul artistului, lucrări aflate în custodia preotului reformat emerit Miklós Ferenczy.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Programul „Start Up – Regie Teatru” susține creativitatea și originalitatea, promovând tinerii creatori și contribuind la crearea unor oportunități viitoare de colaborare în domeniul teatral.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a fost proclamat miercuri învingător al alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, cu un total de 277 de voturi electorale, după ce a câştigat statul Wisconsin, potrivit proiecţiilor realizate de CNN şi AP. Contracandidata sa democrată, Kamala Harris, a câştigat 224 de delegaţi, transmite EFE.