Oana Bercaru este una dintre cele mai bine cotate manechine de la noi, ce a dus faima frumusetii romancelor pana in casa lui Hugh Hefner, taticul imperiului Playboy.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Te-ai gândit vreodată cât de mult îți poate influența sănătatea somnul neregulat? Chiar dacă dormi suficient, ora la care te culci și te trezești este mai importantă decât ai putea crede.
România
Fosta campioană olimpică şi mondială Ecaterina Oancia Iane a încetat din viaţă, marţi, la vârsta de 70 de ani, a anunţat Federaţia Română de Canotaj pe pagina sa de Facebook.
Mapamond
Presați de parlamentarii europeni, reprezentanții TikTok au recunoscut că au eliminat abia la cinci zile de la primul tur al alegerilor prezidențiale două rețele, dintre care una asociată cu Rusia, care l-au promovat în mod ilegal pe Călin Georgescu.
Mapamond
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat marţi că legea marţială decretată cu câteva ore înainte va fi ridicată şi trupele desfăşurate la Seul se vor retrage, după un vot al parlamentului dominat de opoziţie, relatează AFP şi Reuters.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Universitatea din Oradea își reconfirmă poziția de partener important în cadrul alianței europene EU GREEN.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit calculelor făcute de partide, repartizarea Bihor mandatelor de parlamentar aduce mici surprize.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Baschetbalista Shatori Walker (29 de ani) a revenit la Gorzów în sezonul 2024/2025 după o pauză de trei ani, înlocuind-o pe Lauren Hansen, la echipa PolskaStrefaInwestycji Enea AJP Gorzów.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Concertul Filarmonicii de joi seara, intitulat „Ritmuri clasice”, îl va avea ca solist pe Gáti Sándor.
BIHON Sport local
La o zi după ce a împlinit 38 de ani, orădeanul Claudiu Keșeru a reușit o „dublă” în Bulgaria, făcându-și un frumos cadou.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Târgul de Crăciun a fost deschis în cursul zilei de vineri, 29 noiembrie.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cetatea Bologa a fost construită în urmă cu peste 700 de ani, cu scopul de a supraveghea traseul spre Oradea, aflat de-a lungul Văii Crișului Repede.