Prefectul Claudiu Pop a dispus încetarea mandatelor primarilor migratori politici din Bulz, Criştioru de Jos, Pietroasa şi Sâmbăta.
După încheierea mandatului său de președinte, Traian Băsescu a petrecut duminică la o berărie din Capitală împreună cu soția sa și câțiva dintre liderii PMP, în frunte cu Elena Udrea.
Luni, poliţiştii Secţiei 1 de Poliţie Rurală Borod l-au depistat şi reţinut pe S.M.N.(21 ani), din Borod, faţă de care Judecătoria Aleşd a emis un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, de un an şi două luni închisoare, pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.
Poliţiştii din staţiunea bihoreană Băile – Felix l-au depistat şi reţinut pe H.M.S., în vârstă de 28 de ani, din comuna Sînmartin.
Cel puțin un mandat de deputat. Atât speră liderii UDMR să obțină în Timiș la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la Timișoara, că această dorință poate să devină realitate, deoarece candidații uniunii au obținut voturi suficiente la alegerile locale din acest an.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un complet al Curții de Apel Oradea a dispus, vineri, anularea raportului de evaluare prin care managerului Spitalului Județean din Oradea, Gheorghe Carp, era declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
13 percheziții au fost făcute, joi, 21 noiembrie, în 11 localităţi din Bihor, de DIICOT Oradea împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în cadrul unei anchete care îl vizează pe un bihorean de 50 de ani, acuzat că a coordonat un grup de criminalitate organizată, specializat în traficul de migranţi.
Mapamond
România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru la Budapesta, unde a avut discuţii tete-a-tete cu omologul său Viktor Orban.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Contactat de Jurnal bihorean&bihon.ro, prefectul Marcel Dragoș, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ne-a precizat că, începând cu ora 6, urmarea aspectelor semnalate în mai multe zone ale județului, a avut două discuții cu reprezentanții de la Drumuri Naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare a clădirii în care se va muta Consiliul Județean Bihor are nevoie, în 2024, de bani mai mulți decât s-a stabilit inițial.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Continuă acțiunile polițiștilor pe drumurile din județ.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zeci de șoferi s-au plâns pe rețelele sociale despre acțiunea în care s-a demarat deszăpezirea drumurilor acoperite de zăpadă.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un document care trebuie revizuit anual de către autorități este Planul de analiză și acoperire a riscurilor din județul Bihor, care este întocmit de Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Crișana” pe baza rapoartele transmise de instituțiile abilitate în supravegherea și controlul activităților care ar putea genera riscuri la adresa populației.
BIHON Sport local
Capitala Bulgariei a fost gazda ediției a treia a Cupei Balcanice la taekwon-do ITF, în perioada 15 - 17 noiembrie în Sofia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Codul Galben și portocaliu emis de ANM pentru Bihor a adus iarna în aproape toate zonele din județ.