Ex-managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Oradea, Dacian Foncea, nu se va întoarce, se pare, să mai lucreze la stat.
Actualul manager Gavril Grebenişan nu s-a decis încă dacă va concura pentru post.
Directorul Todor e lider detaşat în topul salariilor de la instituţiile de cultură. Şeful CJ e deranjat de situţie.
powered by Surfing Waves
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Fizica Pământului transmite că joi dimineață, la ora 4:11, s-a înregistrat un cutremur slab în județul Arad.
CSM Oradea a fost foarte aproape de o surpriză în meciul cu CSM Vaslui, pe care l-a pierdut chiar înainte de expirarea timpului de joc, scor 29-20 (12-15).
Răsturnare în cazul Laurei Crișan și a celor doi bărbați care ar fi ajutat-o să își arunce în aer tatăl. După o amânare, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis plasarea celor trei în arest preventiv.
Organizatorii au pregătit patru zile de festival la Filarmonica de Stat Oradea şi Sinagoga Neologă Sion.
Salariul mediu net a crescut cu 70 de lei în luna septembrie față de luna precedentă, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
Instituția Prefectului, sub coordonarea prefectului Marcel Daniel Dragoș, continuă pregătirile pentru cele trei tururi de alegeri prezidențiale turul I, 24 noiembrie și II, 8 decembrie și parlamentare 1 decembrie.
Aflat în vizite pe la mai multe organizații județene ale PSD cu scopul de a impulsiona campania pentru prezidețiale și parlamentare, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a ajuns și în Bihor.
Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins, miercuri, acțiunea disciplinară pe care Inspecția Judiciară a desfășurat-o împotriva procurorului Cristian Ardelean, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.