O competiție în care sunt puși la bătaie 10.000 de euro, „Bani pentru școala ta!”.
Luni, 10 decembrie, timişorenii care se gândesc la viitorul copiilor lor, la educaţia pe care doresc să o primească aceştia, sunt aşteptaţi, împreună cu cei mici, la Târgul Internaţional de licee de elită şi tabere de limbi străine din Europa.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat, joi, că speră ca liceele să treacă în subordinea consiliilor judeţene, precizând că o integrare de acest fel ar da un plus de atenţie acestor instituţii de învăţământ. Ministrul Educaţiei a explicat că această măsură ar fi necesară întrucât într-un liceu nu sunt elevi dintr-o singură localitate.
După ce s-a consumat şi a doua etapă de repartizare computerizată în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2012-201, au rămas 1167 locuri disponibile, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Şcolar Bihor.
11 elevi din Bihor au fost repartizaţi la admiterea în liceu cu media 10, ceea ce pozitioneaza Bihorul pe locul III in tara ca numar de elevi care au intrat cu nota maxima la liceu.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În deschidere va cânta Kortax Band, o trupă deathcore / metalcore din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În după-amiaza și seara zilei de joi, 10 aprilie, pompierii bihoreni au desfășurat patru misiuni de preîntimpinare a unor evenimente soldate cu persoane rănite.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Inculpatul cel puțin a acceptat că poate ucide o persoană și nu a luat nicio măsură obiectivă pentru a preveni acest rezultat, fiind indiferent față de posibilitatea producerii unei coliziuni cu consecințe letale.”
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte pungi în care erau puse nu mai puțin de 2,5 kilograme de substanță 2MMC, considerată drog de mare risc, au fost descoperite în mașina a două femei, la intrarea în țară prin fostul punct de frontieră de la Valea lui Mihai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Elevii din județul Bihor s-au întors acasă cu rezultate remarcabile de la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Matematică 2025, destinată claselor V-VIII. Competiția s-a desfășurat în perioada 6-11 aprilie, la Buzău, și a reunit 370 de participanți din întreaga țară.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Oradea dispută vineri meciul din deplasare cu SCM Universitatea Craiova, contând pentru etapa a 27-a din cadrul sezonului regulat al Ligii Naționale de baschet masculin. Partida va avea loc cu începere de la ora 17:45, la Sala Polivalentă din Craiova, fiind transmisă în direct la Digi Sport, Prima Sport și FRB TV (YouTube).
Bihon CSM Oradea
Handbaliștii orădeni au obținut o victorie clară, scor 27-21 (14-11) în partida de acasă cu CS Medgidia, contând pentru etapa a 9-a din play off-ul Diviziei A de handbal masculin. Meciul a avut loc la Arena „Antonio Alexe”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei mandate au fost puse în executrare de către polițiștii din Salonta în cursul zilei de 9 aprilie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prețurile la pompă sunt din ce în ce mai mici pe fondul semnelor de escaladare a războiului comercial pornit de SUA, înregistrând cel mai sever declin din ultimii patru ani, a relatat Capital.
FC Bihor
FC Bihor Oradea are parte de un nou joc important în fața unei echipe disperate, care nu a mai câștigat de trei etape și a coborât pe ultimul loc din Grupa A a play-out-ului din Liga 2.