Pietele oradene au început, ce-i drept, firav, să se aprovizioneze cu legume de primăvară.
Orădenii preocupaţi de ceea ce pun pe masă au fost la producătorul din Tămaşda pentru a vedea unde vor fi cultivate legumele pe care le vor primi anul acesta.
ASAT este primul demers de succes în agricultură susținut de o comunitate din România.
Aproximativ o tonă de fructe și legume fără acte de proveniență au fost confiscate, marți după-amiază, la vama Cenad, județul Timiș. Proprietarul care intenționa să le introducă ilegal în țară a fost amendat cu suma de 1.500 de lei.
Peste 6.000 de kilograme de legume şi fructe au fost confiscate în urma unui control al poliţiştilor din Timişoara, care au mers însoţiţi de comisarii Gărzii Financiare în piaţa de gros şi într-un complex comercial din municipiu. De asemenea, au fost confiscate şi peste 1500 de ouă. Valoarea totală a produselor confiscate se ridică la suma de aproape 18.000 de lei. Poliţiştii au anunţat că astfel de acţiuni vor avea loc şi în viitor.
powered by Surfing Waves
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.
Fost procuror militar şef, generalul şi-a lansat la Oradea cartea „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”.