Actorul american Cristopher Atkins, devenit celebru pentru rolul principal din Laguna Albastră, va fi prezent, în premieră, în acest week-end, în România, urmând să fie invitatul special al preşedintelui Superkombat, Eduard Irimia, care îşi va serba ziua de naştere.
Dacă nu v-ați gândit încă unde să mergeți în concediu, vă prezentăm 12 locuri care au piscine naturale.
powered by Surfing Waves
Expoziţia cu intrare liberă va reuni expozanți și cristaloterapeuți recunoscuți.
Parcurile de specializare inteligentă vin în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii, atrag investiții și pune la dispoziția populației noi locuri de muncă.
Un restaurant din Oradea a fost închis de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bihor în urma unui control făcut miercuri.
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, că România va participa la grupul de lucru privind monitorizarea armistițiului de 30 de zile în Ucraina.
Un bărbat de 43 de ani, din satul bihorean Tășad, a fost condamnat la un an și 8 luni de închisoare, cu suspendare, după ce a fost găsit vinovat pentru producerea unui accident în care și-a pierdut viața sa băiatul său, care nu împlinise încă 6 ani.
Anunțul a fost făcut joi, 27 martie.
Căminul C4, situat în campusul central al Universității din Oradea, a fost recent renovat, devenind un spațiu și mai primitor pentru studenți.
Accidentul rutier a avut loc joi, 27 martie.
Polițiștii Biroului Rutier Marghita au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din Șimian, care circula pe drumul comunal D.N.19 B, în afara municipiului Marghita, sub influența alcoolului.
Președintele interimar Ilie Bolojan a fost primit, joi, de președintele Franței, Emmanuel Macron, la Palatul Elysee, unde are loc reuniunea șefilor de stat și de guvern ai ''Coalition of the willing'' (''Coaliției voluntarilor'') privind securitatea în Ucraina.
Conform datelor publicate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, la 31 ianuarie 2025, în România existau 203.894 de prosumatori conectați la rețelele electrice din România, cu o putere totală instalată de 2441,59 MW.