Crişul Oradea a pierdut, conform aşteptărilor, meciurile din „dubla” cu Sportul Studenţesc, contând pentru etapa a 8-a a Superligii Naţionale de polo.
Cea mai mică grupă a FC Bihor angrenată într-o competiţie sub egida FRF este cea alcătuită din copii născuţi în anul 2006. Puştii antrenaţi de Gheorghe Silaghi au reuşit să se califice între cele mai bune opt echipe din ţară, după ce au câştigat faza zonală desfăşurată în sala de sport din Sântandrei.
Terenul de la Universitate a găzduit sâmbătă şi duminică meciurile contând pentru ediţia a III-a a „Cupei Viitorul”, competiţie organizată de CS Viitorul Oradea (antrenori Dan Mudura şi Sorin Toma) pentru juniori născuţi în anul 2003 (sistem 8+1).
Antrenorul Kádár Kálmán a declarat că a promovat doi juniori de la Crişul în lotul CSM Digi.
Festivitatea de premiere de după încheierea turneului a fost oficiată de Virgil Pleşca, antrenor federal în cadrul FR Polo şi de inspectorul CS Crişul, Gheorghe Titi Frenţ.
powered by Surfing Waves
România
UPDATE Nicolae Ciucă și-ar fi dat demisia de la șefia PNL după rezultatul la alegerile prezidențiale
Anunțul a venit la mai puțin de 3 ore după ce s-a încheiat primul tur al prezidențialelor.
România
Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a obţinut 23,2% din voturile electoratului, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, arată datele publicate duminică în timp real pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente, după centralizarea a peste 45% din procesele verbale.
România
Călin Georgescu, considerat candidatul-surpriză al alegerilor prezidențiale 2024, ocupă locul al treilea conform primelor exit-poll-uri publicate la ora 21:00, în contextul în care în urmă cu doar două luni, acesta nu figura deloc în sondajele de opinie
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După anunțarea primelor rezultate ale exit-poll-urilor, Ilie Bolojan, liderul PNL Bihor, a oferit o declarație în care a comentat pe marginea datelor preliminare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul a fost făcut în cursul serii de duminică, 24 noiembrie, în jurul orei 21.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secțiile de votare au fost închise în seara zilei de duminică, 24 noiembrie, la ora 21.
2
FC Bihor
Echipa orădeană a avut momente bune de joc, însă a fost prea puțin pentru a lua măcar un punct în fața Corvinului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul nefericit a fost făcut pe rețelele de socializare de către reprezentanții Primăriei Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, s-a produs un incendiu la o gospodărie situată în localitatea Remeți, comuna Bulz.