Un număr de 15 judoka de JC Liberty LPS Bihorul au luat parte la concursul internaţional de la Siklos (Ungaria), unde au avut evoluţii remarcabile, reuşind să cucerească nouă medalii.
Delegaţia României pentru Jocurile Mondiale Universitare de la Kazan se deplasează vineri în Rusia.
Campionatul Naţional Universitar de judo, desfăşurat la Iaşi, a prilejuit câştigarea a trei medalii pentru judoka orădeni.
Judoka Larisa Alexandra Florian, de la JC Liberty LPS Bihorul (antrenori Aurelian Fleisz, Alexandru Goncearenko), s-a clasat pe locul II în topul celor mai buni sportivi bihoreani ai anului 2012, la secţiunea sporturi olimpice, individual.
Sportivul Valentin Radu, acuzat de tentativă de omor, alături de campionul la judo Daniel Brata, va fi cercetat în libertate, după ce Curtea de Apel Oradea a respins, joi, recursul procurorilor la o sentinţă a Tribunalului Bihor, care respinsese cererea de arestare preventivă a acestuia.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
România
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
România
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Sport local
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.