Luncan, fost şef al ITRSV Oradea, a primit de Crăciun o trimitere în judecată pentru mită.
Urbana a pierdut procesul cu Primăria. Cu toate acestea, salubrizorul continuă să opereze!
ORADEA - Marţi, Urbanovici Erzsebet a beneficiat de a zecea amânare în cadrul procesului ce se derulează la nivelul Curţii de Apel Oradea. Iar în timp ce judecătorii amână şedinţele pentru varii motive, inclusiv pentru „lipsa inculpatei” (şedinţa din 21 aprilie), Urbanovici poate să-şi manifeste în continuare, nestingherită, atracţia pentru terenuri de valoare.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea i-a trimis în judecată pe zălăuanul R.F. (34 ani) pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a i se recolta probe biologice şi pe craiovenii N.G.C. (33 ani), Ţ.A.M. (37 ani) şi V.A. (41 ani) pentru mărturie mincinoasă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au trimis în judecată în ultima săptămână 16 inculpaţi pentru infracţiuni de conducere a autovehiculului cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. Printre inculpaţi se remarcă două orădence care au fost surprinse cu o alcoolemie dublă, respectiv triplă faţă de pragul penal.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Echipa orădeană a avut momente bune de joc, însă a fost prea puțin pentru a lua măcar un punct în fața Corvinului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul nefericit a fost făcut pe rețelele de socializare de către reprezentanții Primăriei Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, s-a produs un incendiu la o gospodărie situată în localitatea Remeți, comuna Bulz.
România
Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, duminică, pe români să meargă la vot pentru alegerea noului şef al statului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul electoral din județul Bihor a decurs fără incidente majore până la ora 11:30, însă au fost semnalate șapte posibile nereguli, toate fiind în curs de verificare de către autorități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a votat duminică, 24 noiembrie, la alegerile prezidențiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Senatoarea PNL, Arina Moș, a votat la secția 143 din Oradea, în jurul orei 11.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ca urmare al solicitării transmise de către președintele secției de votare nr. 554 din Băile Felix, Biroul Electoral Județean a decis suplimentarea numărului de buletine de vot la respectiva secție.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume".
România
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană a îndemnat alegătorii, duminică, să voteze "cei mai competenţi oameni" care se regăsesc pe buletine.