Antrenorul celor de la ACS Poli, Vali Velcea, a anunţat, luni seara, care ar putea fi primii jucători ce se vor alătura echipei alb-negru, din retur. Este vorba de două nume cu greutate, ambii jucători trecând deja prin fotbalul timişorean: Ovidiu Petre şi Nicolas Gorobsov.
Dacă ACS Poli Timişoara a căutat jucători cu telefonul, cei de la ASU Politehnica invită virtualii noi fotbalişti la un trial prin intermediul Facebook. Suporterii alb-violeţi îi solicită pe toţi cei care ştiu cu „lobda” să ajute echipa din liga a cincea.
După încheierea campionatului toată lumea de la Politehnica Timişoara începe să-şi caute viitorul în alte părţi. Primul care a plecat a fost preşedintele executiv, Gheorghe Chivorchian. El şi-a făcut bagajele şi a plecat la Ceahlăul Piatra Neamţ.
Principalul centru comercial din Timişoara s-a animat la orele prânzului după ce aici au sosist fotbaliştii de la Politehnica Timişoara. Prezenţi la un eveniment promoţional, jucătorii echipei alb-violete au atras interesul clienţilor, aceştia fiind răsplătiţi cu autografe şi strângeri de mână. De asemenea, una dintre grupele de juniori ale clubului FC Politehnica a primit echipament sportiv.
Timişoara rămâne cea mai spectaculoasă echipă din rugbiul românesc. Cu doi antrenori din Africa de Sud şi cinci jucători din Noua Zeelandă, RCM Universitatea se poate lăuda cu o adevărată „colonie” sudistă în lot. „Vrem să ajutăm la creşterea rugbiului românesc”, mărturisesc sportivii veniţi în această iarnă în Ronaţ.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În spiritul generozității și al bucuriei sărbătorilor, Școala Gimnazială Nr. 1 Ceica, în colaborare cu Fundația Hospice Emanuel Oradea, vă invită să participați la un eveniment special, "Magia Crăciunului la Poarta Sufletelor Noastre", care va avea loc pe data de 12 decembrie 2024, între orele 10:00 și 19:00, în incinta școlii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 22 noiembrie, mai multe localități din județ au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor și a condițiilor meteo.
BIHON Sport local
Dacă în alte zone din județ a nins, la Sânmartin a plouat abundent, iar terenul Stadionului Comunal a resimțit din plin precipitațiile căzute în ultimele zile.
România
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reprezentativa de baschet masculin a României a câștigat cu scorul de 75-62 (26-20, 17-18, 12-12, 20-12) meciul din deplasare cu Norvegia, contând pentru etapa a doua din Grupa B a FIBA Basketball World Cup PreQualifiers 2027.
BIHON Sport local
Federația Română de Polo va organiza, sub egida FINA, ediția 2025 a Cupei Mondiale. Evenimentul va avea loc la Complexul Nautic din Otopeni, în perioada 7-12 ianuarie 2025.
BIHON Sport local
Prima zăpadă mai consistentă căzută vineri în Bihor a afectat și fotbalul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un complet al Curții de Apel Oradea a dispus, vineri, anularea raportului de evaluare prin care managerului Spitalului Județean din Oradea, Gheorghe Carp, era declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
13 percheziții au fost făcute, joi, 21 noiembrie, în 11 localităţi din Bihor, de DIICOT Oradea împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea în cadrul unei anchete care îl vizează pe un bihorean de 50 de ani, acuzat că a coordonat un grup de criminalitate organizată, specializat în traficul de migranţi.
Mapamond
România va reuşi o aderare completă la Schengen de la 1 ianuarie 2025, a declarat, vineri, prim-ministrul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizită de lucru la Budapesta, unde a avut discuţii tete-a-tete cu omologul său Viktor Orban.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Contactat de Jurnal bihorean&bihon.ro, prefectul Marcel Dragoș, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ne-a precizat că, începând cu ora 6, urmarea aspectelor semnalate în mai multe zone ale județului, a avut două discuții cu reprezentanții de la Drumuri Naționale.
2