La Baia Mare a avut loc CN pentru echipe de cadeţi (under 18 ani) şi CN de Ne Waza (luptă) la sol, la aceeaşi categorie de vârstă. Echipa masculină a JC Liberty LPS Bihorul s-a situat pe locul III, intrând în posesia medaliilor de bronz.
Un grup de şase judoka de la JC Liberty LPS Bihorul vor lua parte la Campionatul Mondial de juniori, care se va desfăşura la Ljubljana (Slovenia), în perioada 23-27 octombrie.
La Cluj-Napoca a avut un concurs de judo pentru copii şi juniori, dotat cu Cupa Transilvaniei, a care au fost prezenţi peste 150 de concurenţi de la cluburi din întreaga ţară.
La Paks (Ungaria) a avut loc un puternic concurs internaţional de judo pentru copii, la care au luat parte peste 500 de sportivi din 11 ţări.
Un grup de 30 de mici judoka de la JC Liberty LPS Bihorul au luat parte la turneul internaţional pentru copii de la Arad, dotat cu Cupa Aradului.
powered by Surfing Waves
La ședința Consiliului Județean Bihor, desfășurată în 21 noiembrie, au fost adoptate mai multe hotărâri privind bugetele unor instituții din subordine dar și pentru aprobarea unor proiecte ce vizează accesare de fonduri nerambursabile.
Trei tineri, care au provocat un scandal într-o benzinărie din localitatea bihoreană Leș, au fost condamnați de Judecătoria Oradea la câte 10 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei.
Incendiul a izbucnit în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie.
Stațiile de inspecție tehnică autorizată ale Registrului Auto Român (RAR) sunt blocate, iar interacțiunea cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări este afectată, în urma unui „incident neprevăzut“.
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
Duminică, 24 noiembrie, are loc primul tur al alegerilor pentru Președintele României, în cursă fiind 14 candidați.
1
„În siguranță la volan. Stop accidentelor!” – este titlul unui program de reintegrare socială derulat de Serviciului de Probațiune Bihor, în colaborare cu Serviciul Poliției Rutiere și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității – Poliția Bihor, cu sprijinul Penitenciarului Oradea.
Accident în Lugașu de Jos. O mașină s-a izbit de un stâlp, mai multe gospodării au rămas fără curent
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 22 noiembrie.
Ninsoarea abundentă și vântul puternic care au cuprins județul Bihor, au lăsat mii de oameni fără curent electric.
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.