Firmele care nu au plătit comisionul către ITM, anterior datei de 31 decembrie 2012, vor fi executate de instituţie.
Angajatorii vor putea achita jumătate din cuantumul amenzii în 48 de ore de la aplicare.
Angajatorii vor putea achita jumătate din cuantumul amenzii în 48 de ore de la aplicare.
În cursul lunii februarie la ITM Bihor au fost înregistrate şase notificări cu privire la intenţia de concediere colectivă.
Nouă angajatori bihoreni au fost amendaţi de ITM Bihor cu 73.000 de lei pentru munca fără forme legale.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Printre obiectivele noului mandat a primarului Török László se numără susținerea educației și sprijinirea copiilor din mediile defavorizate dar și celor vulnerabili.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Marți după masă, deputatul Silviu Dehelean, fostul subprefect Daniel Palaghianu și membrii din cadrul organizației județene Bihor a Uniunii Salvați România și-au dat întâlnire lângă statuia generalului Traian Moșoiu din Oradea, pentru a marca rezultatele foarte bune la votul de duminică pentru Elena Lasconi dar și un apel pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie.
România
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri, 27 noiembrie, un pas pentru România, după ce ambasadorii UE au convenit asupra aderării complete la spațiul Schengen, inclusiv pentru frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Sebastian Lupu şi Sandu Lungu joacă în filmul Transilvanian Ninja, comedia regizată de Alin Panc şi Theo Thorn, care va rula în cinematografe începând din 6 decembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni sunt chemați, în ședința din 28 noiembrie, să-și exprime opinia prin vot asupra unei liste cu 68 de proiecte de hotărâri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un proiect de investiții, cu finanțare europeană, pentru modernizarea Bibliotecii Municipale „loan Munteanu” a ajuns pe masa judecătorilor de la Tribunalul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, originară din Bihor, care a instrumentat dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a semnat miercuri, 27 noiembrie, contractul pentru amenajarea a cinci peșteri din județul Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria municipiului a fost împodobită cu fundițe roșii și alte decorațiuni, devenind un punct de atracție pentru vizitatorii Târgului de Crăciun.