În cursul lunii august 2014, la ITM Bihor s-au depus spre înregistrare două notificări cu privire la intenţia de concediere colectivă în conformitate Codul Muncii.
24 de persoane au fost depistate că munceau fără forme legale la 11 angajatori.
Până la data de 31.08.2014 în judeţul Bihor au fost eliberate, ca urmare solicitărilor angajatorilor, un număr de 877 registre speciale de evidenţă a zilierilor, conform datelor furnizate de ITM Bihor.
În cadrul Campaniei naţionale „O zi pe săptămmână” în domeniul relaţiilor de muncă, în luna iulie 2014, ITM Bihor a fost identifica un număr de 14 angajatori care practicau munca fără forme legale de angajare.
Până la data de 31.07.2014 au fost eliberate un număr de 865 registre speciale de evidenţă a zilierilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Din ianuarie 2025, toate companiile mici din România vor avea obligația să depună declarația SAF-T (D406), conform modificărilor legislative în curs de implementare.
România
Luni seara, 25 noiembrie, câteva sute de tineri s-au adunat în Piața Universității din București pentru a protesta împotriva lui Călin Georgescu, candidat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
România
Biroul Executiv al Partidului Național Liberal (PNL) a desemnat o nouă echipă de conducere, după ce întreaga conducere a partidului a demisionat ca urmare a rezultatului slab obținut la alegerile prezidențiale.
România
Sebastian Lupu, actor al „Teatrului Regina Maria” din Oradea și personalitate populară pe TikTok, a impresionat la emisiunea „Chefi la cuțite”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Serviciului de Ambulanță Vincențian pentru Copii printr-o postare pe rețelele de socializare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale, a înregistrat o creștere semnificativă în sondaje și pe rețelele sociale, în special pe TikTok, datorită unei strategii de promovare intensă.
3
România
Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia luni după-amiază de la șefia Partidului Național Liberal (PNL), după rezultatul obținut în primul tur al alegerilor prezidențiale. Politicianul s-a clasat pe locul cinci, unde a primit 8,79% din voturi, potrivit hotnews.ro
1
România
După o seară și o noapte care au generat la un adevărat cataclism în societatea românească, centralizarea rezultatelor alegerilor primului tur al alegerilor prezidențiale a lămurit care vor fi cei doi candidați care intră în turul doi.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cele două propun un exerciţiu de creaţie şi o discuţie pe tema diferențelor și similarităților dintre muzică și poezie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Luni, 25 noiembrie, pompierii militari din Aleșd au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o gospodărie situată în Borod.