Evenimentul este organizat de Hawks MC, în colaborare cu Primăria Sălard şi are loc în cadrul zilelor comunei.
Cu această ocazie, UNPR a transmis că se bucură cu măsură de decizia CC şi că doreşte impozitare diferenţiată.
Consiliul Local al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Oradea (CLIMMO), în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Bihor, organizează miercuri, 2 iunie, de la ora 14:00, la sediul CCI Bihor, din strada Roman Ciorogariu numarul 65, întâlnirea cu tema: „Soluţii europene pentru problemele sociale ale IMM-urilor din România”.
Oradea găzduieşte, în perioada 17-20 mai, ultima Întâlnire Naţională a Preoţilor Catolici din România, din acest an. Acţiunea pastorală este o încoronare a Anului Preoţiei.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ana, o elevă de 9 ani și jumătate, diagnosticată cu malformație cardiacă severă, luptă pentru viața ei și are nevoie urgentă de sprijin financiar pentru cea de-a șasea operație pe cord.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Echipaje ale inspectoratelor pentru situații de urgență din județele Alba și Bihor au ajuns, marți seara, în Harghita, pentru a interveni, alături de pompierii militari din județ, dacă situația o va impune.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr biciclist, Borodan Radu Dumitru, a fost grav rănit într-un accident și are nevoie urgentă de sânge pentru a putea supraviețui.
România
În cursul zilei de miercuri, 28 mai, Mircea Cărtărescu a scris pe rețelele de socializare că s-a întâlnit pentru prima dată cu Ilie Bolojan în urma unui eveniment literar.
România
România și Statele Unite au semnat miercuri, 28 mai, acorduri pentru coproducția munițiilor la standarde NATO, inclusiv pentru tancurile Abrams și artilerie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expun artişti fotografi din Arabia Saudită, Statele Unite ale Americii, Africa, Japonia şi Canada.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poșta Română va livra la adresele de domiciliu ale asiguraților, în perioada următoare, 2.227 de carduri duplicat de sănătate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competiția organizată de Clubul Sportiv al Surzilor „Tăcerea” Oradea a reunit 27 de sportivi din toată țara.