
Asociația Werdnig Hoffman este o organizație non-guvernamentală care, de mai bine de 15 ani, oferă sprijin esențial persoanelor cu dizabilități neuromusculare și altor grupuri vulnerabile. Misiunea lor este de a oferi sprijin social, emoțional, educațional și material pentru a îmbunătăți calitatea vieții beneficiarilor și pentru a promova incluziunea socială.
powered by Surfing Waves
România
Rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2024-2025 au fost publicate joi pe site-ul dedicat și în centrele de examen/unități de învățământ.
România
Miercuri, în fața sediului Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mehedinți, s-a derulat o scenă revoltătoare: șapte persoane cu afecțiuni psihice severe, transportate în microbuze, au fost abandonate în fața instituției care ar fi trebuit să le ofere protecție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acțiune comună a Gărzii de Mediu Bihor și Poliției Locale Oradea pentru combaterea transportului ilegal de deșeuri.
România
Peste 65% dintre elevii și părinții care au participat la un studiu de percepție realizat de Institutul de Științe ale Educației consideră că bursele acordate în ultimii doi ani școlari au influențat pozitiv performanța și motivația școlară în rândul elevilor din mediul urban, în timp ce pentru cei din mediul rural efectul principal a fost creșterea participării la cursuri și diminuarea riscului de abandon școlar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Avocatul orădean Andrei Cozma susține că a formulat o plângere penală împotriva unei firme de avocatură din București - JGV și Asociații – pe care o acuză că i-ar fi luat 38 de clienți cărora societatea din Capitală le-ar fi dat 19.000 de euro, bani considerați de Cozma drept o formă de mituire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor se va confrunta cu un val de căldură intens începând de vineri, 4 iulie, ora 10:00, până sâmbătă, 5 iulie, ora 10:00, conform unei avertizări cod portocaliu emise de Administrația Națională de Meteorologie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Școala din Sânmartin a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai căutate instituții de învățământ din județul Bihor, numărul elevilor ajungând la impresionanta cifră de 1700, conform afirmațiilor primarului Cristian Laza într-o postare pe pagina sa de socializare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit datelor publicate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor, în județ sunt disponibile în această perioadă 959 de locuri de muncă vacante, dintre care 508 doar în municipiul Oradea.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea își conturează lotul pentru sezonul care urmează. Campioana României se va putea baza în continuare pe serviciile portarului Raul Gavriș, care a semnat un nou contract.
Bihon CSM Oradea
Conducerea CSM CSU Oradea continuă demersurile pentru alcătuirea lotului de jucători pentru sezonul următor.
Bihon CSM Oradea
Reprezentativa de polo a României va participa, în perioada 12-24 iulie, la Campionatul Mondial, care va avea loc la Singapore.