O ambulanţă a SMURD şi o maşină a Poliţiei, parcate în faţa unei scări de pe strada George Călinescu, au fost cele care au tras primul semnal de alarmă că s-ar fi petrecut ceva grav. În jurul orei 18:30, echipajul SMURD a coborât pe targă un bărbat aflat deja sub tratament medical de urgenţă.
ORADEA - Începând cu 1 ale lunii, prin oraş poate fi auzită - dar nu degeaba - o sirenă în plus. E vorba de cea a jeep-ului SMURD, dotat cu toate cele necesare unei intervenţii medicale de urgenţă, mai puţin targă.
Duminică dimineaţă în jurul orei 10.20 un accident, produs la intersecţia bulevardelor Dacia cu Decebal, între un Opel Kadett şi un tramvai s-a soldat cu rănirea unei pasagere a tramvaiului care a fost transportată de urgenţă la spital de un echipaj SMURD sosit la faşa locului în doar câteva minute. Imagini accident
Video: Pasageră rănită în accident maşină-tramvai
Video: Fiecare cu dreptatea lui
Video: Pasageră rănită în accident maşină-tramvai
Video: Fiecare cu dreptatea lui
ORADEA - În 2007, numărul urgenţelor
rezolvate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului
Judeţean a fost de 23.000. Anul trecut, numărul
cazurilor care au ajuns la UPU a crescut mai mult
decât dublu, ajungând la 58.000. În 2009
se apreciază că numărul urgenţelor de
la UPU vor ajunge la 80.000, aproape de patru ori mai mult
decât în urmă cu doi ani.
Zeci de bihoreni au umplut secţiile de urgenţe-ortopedie. Majoritatea cazurilor au fost uşoare. Dr. Hadrian Borcea, medic-şef la Unitatea de Primire Urgenţe Oradea, a declarat că în weekend a crescut numărul bihorenilor care s-au accidentat pe zăpadă şi gheaţă. Video
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în mai multe zone din județ pentru înlăturarea arborilor prăbușiți în cursul serii de vineri, 22 noiembrie.
BIHON Sport local
Nu se poate juca fotbal în competițiile arondate AJF Bihor. Zăpada abundentă căzută vineri, urmată de temperaturi de îngheț, au generat terenuri acoperite, pe care jocul de fotbal ar fi avut de suferit.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Fost procuror militar şef, generalul şi-a lansat la Oradea cartea „Ruperea blestemului | Revoluția Română din decembrie 1989”.
România
Peste 20.500 de deţinuţi şi-au exprimat intenţia de a vota, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, a anunţat, vineri, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
România
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) avertizează contribuabilii cu privire la reapariţia unor noi mesaje false transmise în numele său.
România
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat cu cât vor crește pensiile în următoarele luni și cum se face calculul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În spiritul generozității și al bucuriei sărbătorilor, Școala Gimnazială Nr. 1 Ceica, în colaborare cu Fundația Hospice Emanuel Oradea, vă invită să participați la un eveniment special, "Magia Crăciunului la Poarta Sufletelor Noastre", care va avea loc pe data de 12 decembrie 2024, între orele 10:00 și 19:00, în incinta școlii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 22 noiembrie, mai multe localități din județ au rămas fără energie electrică din cauza ninsorilor și a condițiilor meteo.
2
BIHON Sport local
Dacă în alte zone din județ a nins, la Sânmartin a plouat abundent, iar terenul Stadionului Comunal a resimțit din plin precipitațiile căzute în ultimele zile.
România
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a declarat premierul ungar Viktor Orban, vineri, într-o conferinţă de presă la Budapesta, după convorbirile avute cu omologul său român Marcel Ciolacu, transmite agenţia ungară de presă MTI.
2