Perioada de nefuncţionare a unui produs nu poate depăşi 10% din perioada de garanţie a acestuia.
Curtea Constituţională (CC) a decis miercuri că legea privind pensiile speciale ale aleșilor locali este neconstituțională.
Guvernul a adoptat miercuri, printr-o Hotărâre, noi norme metodologice de aplicare a legii privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, legislație modificată substanțial prin Legea 113/2015 intrată în vigoare la 21 mai 2015.
Reprezentanții sindicatelor vor fi cooptați în grupurile de lucru care vor elabora proiectul de lege de salarizare a personalului plătit din fonduri publice și, respectiv, un mecanism transparent de stabilire a salariului de bază minim pe țară, transmite Guvernul.
150 de stagiari vor fi recrutați la Palatul Victoria, în ministere și în celelalte instituții participante la program.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Echipa orădeană a avut momente bune de joc, însă a fost prea puțin pentru a lua măcar un punct în fața Corvinului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul nefericit a fost făcut pe rețelele de socializare de către reprezentanții Primăriei Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În dimineața zilei de duminică, 24 noiembrie, s-a produs un incendiu la o gospodărie situată în localitatea Remeți, comuna Bulz.
România
Preşedintele Klaus Iohannis i-a îndemnat, duminică, pe români să meargă la vot pentru alegerea noului şef al statului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Procesul electoral din județul Bihor a decurs fără incidente majore până la ora 11:30, însă au fost semnalate șapte posibile nereguli, toate fiind în curs de verificare de către autorități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a votat duminică, 24 noiembrie, la alegerile prezidențiale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Senatoarea PNL, Arina Moș, a votat la secția 143 din Oradea, în jurul orei 11.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ca urmare al solicitării transmise de către președintele secției de votare nr. 554 din Băile Felix, Biroul Electoral Județean a decis suplimentarea numărului de buletine de vot la respectiva secție.
România
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la prezidenţiale, a votat duminică dimineaţă "pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume".
România
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană a îndemnat alegătorii, duminică, să voteze "cei mai competenţi oameni" care se regăsesc pe buletine.