Judecătoria Oradea s-a raliat Curţii Supreme şi altor instanţe din ţară privind amânarea protestului declanşat la începutul lunii. Însă judecătorii orădeni continuă protestul prin refuzul de a participa la birourile electorale pentru alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie.
Accesul bihorenilor la justiţie rămâne blocat, fiindcă magistraţii şi personalul auxiliar continuă protestul.
Dintre aproximativ 10.000 de membri de sindicat, la protestul SLI au participat doar 500 de profesori. Imagini | Video: Sindicaliştii din judeţ au ieşit la protest | Video: Măsurile Guvernului huiduite de protestatari | Video: Marşul protestatarilor s-a încheiat aproape de ISJ
Sanitas a anunţat că sindicaliştii vor face grevă în 5 octombrie. Nu şi sindicaliştii din Federaţia Ambulanţa, care au obţinut capitol separat în Legea salarizării.
UNJR e prima asociaţie de magistraţi care s-a raliat protestului Curţii de Apel Mureş.
powered by Surfing Waves
România
Senatul va fi reorganizat, iar mai multe direcții vor fi desființate, ceea ce va duce și la o reducere a posturilor, de la 796, la aproximativ 610. Măsura este contestată de reprezentanții salariaților instituției.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În anul 2024 au fost înregistrate 214 persoane accidentate, dintre care 56 ca urmare a unor evenimente produse în anul 2023, 2 ca urmare a unor evenimente produse în anul 2022 și 156 ca urmare a unor evenimente produse în anul 2024, transmite Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Odată cu intrarea României în spațiul Schengen și cu frontierele terestre și feroviare, începând cu 1 ianuarie 2025, pe raza județului Bihor s-au închis definitiv 6 puncte de trecere a frontierei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Play off-ul Diviziei A de handbal masculin reunește la start echipele clasate pe primele patru locuri în cele două serii, A și B: Universitatea Cluj-Napoca, CSM Oradea, CSM Reșița și Universitatea Craiova (din Seria A), CSM Sighișoara, CSM Alexandria, CS Medgidia și CSO Teutonii Ghimbav (din Seria B).
Bihon CSM Oradea
Toni Alexe și-a pierdut viața în noaptea zilei de 21 ianuarie 2005, într-un tragic accident de circulație petrecut la Sinaia, în timp ce se întorcea acasă, la Oradea, de la Ploiești, după meciul câștigat de echipa sa, CSU Asesoft, în fața formației Spartak Sofia, în FIBA Europe Cup.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a organizat, în 21 ianuarie, o întâlnire de lucru în orașul Aleșd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform calendarului examenului național de Bacalaureat 2025, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr.6.481/30.08.2024, susținerea probelor A, B, C, D din cadrul examenului, sesiunea iunie 2025, are loc în perioada 27 ianuarie - 7 februarie, fiind pentru prima data când se desfășoară competențele în timpul anului școlar.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La data de 17 ianuarie 2025, în jurul orei 14.00, polițiștii bihoreni au fost sesizați de familia unui bărbat de 52 de ani, din Oradea, că acesta a plecat voluntar de acasă și nu s-a mai întors.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei Oradea a fost prima structură care și-a prezentat bilanțul activității depuse în 2024.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de reabilitare și eficientizare energetică, finanțate integral din fonduri europene, la Spitalul de Psihiatrie din Nucet au fost reluate după sărbătorile de final de an.
BIHON Sport local
Circuitul local „Oradea joacă padel” intră în al doilea sezon de existență. Prima etapă din anul 2025 este programată la finalul acestei săptămâni la Padel Arena Oradea.